Patru variante de modernizare a Aeroportului

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat marți, într-o conferință de presă, că instituția pe care o conduce a obținut avizul Autorității Aeronautice Civile în vederea modernizării Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava.
 

El a declarat că există patru variante de modernizare: una cu pistă rigidă, o alta vizând construcția unei piste flexibile, celelalte două fiind variante intermediare ale primelor, și a arătat că va solicita firmei germane K+P, specializată în domeniu, să se pronunțe asupra variantei optime pentru acest aeroport. „Nu exclud varianta pistei flexibile”, a spus Flutur, precizând că, deși aceasta presupune costuri mai mari, prezintă avantaje tehnice mai mari. Șeful deliberativului județean sucevean a mai adăugat că CJ Suceava intenționează ca, împreună cu CJ Botoșani și primăriile municipiilor Suceava și Botoșani, să acceseze un credit în vederea modernizării pistei Aeroportului Suceava, care deservește ambele județe, dar că nu exclude nici o posibilă concesionare a unui operator internațional.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI