Clericilor ortodocși, interzisă implicarea politică

Dată fiind începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române informează că se mențin restricțiile cu privire la implicarea clericilor săi în politică.
 

Reamintind că Sfintele Canoane ale Bisericii Universale stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea și demnitatea clericului se numără și aceea de a „primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumești”, Sfântul Sinod al BOR precizează că „arhiereului, preotului, diaconului și monahului îi este interzis să facă politică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze și să devină membru al parlamentului sau consiliilor locale, primar, viceprimar sau să ocupe funcții în administrația publică centrală și locală. Cel care va încălca aceste reguli, precum și legământul depus la hirotonie (…) va avea de ales între cariera politică și misiunea preoțească, pentru totdeauna, fără drept de revenire în cler”. Sfântul Sinod reia și ape-lul către liderii partidelor politice de a nu permite re-crutarea de membri din rân-durile clerului și nici folo-sirea în scopuri politice a persoanelor, spațiilor, sluj-belor și însemnelor biseri-cești. Biserica însă – „păs-trându-și echidistanța față de partide – va continua să se implice în politica generală a țării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea de-mocrației, a libertății, a credinței în Dumnezeu, a independenței și integrității Patriei, respingând orice formă de totalitarism comu-nist ateu, precum și orice formă de extremism”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI