Sâmbătă

„Marea debarasare” scoate din nou în stradă aparatele electrice stricate

Campania de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice “Marea debarasare” se va relua și sâmbătă, 1 noiembrie, fiind acum la a IV-a ediție. Anunțul este făcut de șeful Agenției pentru Protecția Mediului, Vasile Oșean, care precizează că, în această ultimă ediție, va fi continuat proiectul-pilot de colectare a DEEE din zonele rurale.
 

Noutatea constă în faptul că județul Suceava face parte dintre județele-pilot alese pentru desfășurarea cam-paniei și la sate. Astfel, vor fi utilizate două camioane, fie-care cu capacitatea de 7,5 tone, care vor urmări două trasee: Suceava – Ilișești – Păltinoasa – Gura Humorului – Frasin – Stulpicani – Poiana Mărului – Slatina – Cornu Luncii – Baia – Vadu Moldovei, respectiv Suceava – Șcheia – Todirești – Bo-toșana – Solca – Marginea – Volovăț – Rădăuți – Milișăuți – Grănicești – Dragomirna – Suceava. În mediul urban, campania de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice se va derula în mu-nicipiile Suceava, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Va-tra Dornei, Fălticeni, precum și în orașele Gura Humorului, Siret, Frasin și Solca. La ultima acțiune, din 4 octombrie, în județul Suceava s-au adunat 30,749 tone deșeuri electrice și electronice. „Spe-răm ca și campania din 1 noiembrie 2008 să se deruleze cu succes în județul nostru”, a spus Vasile Oșean.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI