Din totalul absolvenților cursurilor de formare profe-sională demarate anul trecut, precum și ale celor din 2008, au fost încadrați 446 absolvenți ai cursurilor finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj și 95 de absolvenți ai cursurilor susținute financiar de Banca Mondială. „Mobilitatea profesională și continuarea formării profesionale sunt soluții viabile pentru combaterea șomajului structural și diminuarea impactului produs de restruc-turările din economia locală”, declară directorul executiv, Constantin Șuvăr. În anul 2008, AJOFM a organizat 55 de cursuri, la care au participat 1040 de persoane. Până acum au absolvit 527 de cursanți, 119 găsindu-și câte o slujbă. Cele mai căutate cursuri sunt pentru meseriile de bucătar, ospătar, confecționer, dulgher, frizer, lucrător în comerț, mecanic auto, operator calculator, tâmplar, zidar și preparator de produse din lapte.
Creșterea continuă a numărului de participanți la procesul de instruire susținut de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a condus la cuprinderea în cursuri de formare profesională a 1027 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 617 rezidenți în mediul rural.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii