Bomboana de pe tort

Presa este considerată a patra putere în stat mai mult în glumă, pentru că, în realitate, dacă s-ar lua în serios, ar trebui să simtă măcar respectul cuvenit unui asemenea statut. Ceea ce nu prea se întâmplă, deseori suntem confundați cu preșul de șters picioarele la intrarea într-o instituție sau alta și poate că tragem ponoasele astea din cauza unor colegi de breaslă cu călcătura mai strâmbă… Se mai întâmplă și ca sursele noastre, cei cu care intrăm periodic în contact „pe domenii”, să se comporte ca și cum n-ar ști ce treabă avem noi cu ei, evitând să ne dea informația corect și la timp.
 

Bunăoară inspectorul general-adjunct Vasile Monacu, de altfel întotdeauna jovial și glumeț cu ziariștii prezenți la conferințele de presă. Să nu credeți că dl Monacu nu știe cum trebuie să arate o știre, știe foarte bine, pri-meam odinioară de la el diverse informații. Dar în ultima vreme și-a schimbat optica: “Știu eu ce vreți voi, vreți bomboana de pe tort, vreți să scrieți numai lucruri negative”, s-a exprimat dl Monacu la ultima conferință de presă, când a fost întrebat despre concluziile trase după niște inspecții prin școli. “Sunt și deficiențe, dar nu vreau să vi le spun”, a conchis domnia sa. Nu știu de ce dl Monacu se teme atât de mult să nu iasă cu ceva rău la presă. Din păcate, nu e singura persoană cu o asemenea atitudine, pusă într-o funcție tocmai ca să răspundă de ceea ce face. Mai peste tot sunt șefi care uită că ei au vrut cu tot dinadinsul să stea în frunte și că trebuie să-și asume poziția. Și dacă și-o asumă, n-au cum să ne facă să ne închipuim că totul decurge numai bine, ca pe vremuri, când curgeau miile de kilograme de grâu la hectar iar vițeii noștri creșteau într-o zi cât alții într-o lună…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI