Acum, în prejma declanșării campaniei electorale și pe fondul crizei financiar-economice, pățania lui Arvinte, cuvios viețuitor de mănăstire, al cărui anteriu ajunsese în paragină, ponosit și rupt în coate, fiind nevoit să taie cam a treia parte din poale ca să facă petice, capătă noi dimensiuni și valențe. Arvinte a tot tăiat dintr-o parte și a cârpit în alta, până când, din anteriul lui făcut cu banii enoriașilor și ai credincioșilor, n-a mai rămas decât un ilic care nu putea să-i acopere goliciunea și, nici vorbă, să-l apere de ploaie și vânt.
Săracul Arvinte! Nici prin cap nu i-ar fi trecut că ceea ce i s-a întâmplat era de la oameni, de la semenii lui, nicidecum de la Dumnezeu care, astfel, îl pedepsea pentru multele-i păcate. Dacă la Scriptură nu scrie despre criză, înseamnă că nu există; nu scrie nici despre faliment, nici despre multe altele care țin de economia capitalistă, așa că „imemeul” de făcut anterie și-a închis porțile, depozitul a rămas plin de marfă, dar prețurile nu dădeau înapoi, decât cu foarte puțin, ca la apartamente. Bugetul statului numit România, scris încă cu un singur „r”, seamănă cu anteriul lui Arvinte: din cât de falnic și doldora era acum câteva săptămâni, acum trebuie să iei dintr-un buzunar ca să pui în altul, să păstrezi un echilibru ca să nu rămână țara descoperită în vreo parte. Dezmățul festivist afișat de toate forurile conducătoare a sfârșit lamentabil într-o austeritate impusă de primul ministru Tăriceanu care mai crede că, în urma alegerilor din 30 noiembrie, va fi iar uns premier (îl vedeți voi pe Băsescu făcând trebușoara asta?!) și, prevăzător, să aibă atunci bani pentru pensii, salarii, subvenții, cercetare și înzestrarea armatei. Criza financiară care pe noi nu ne atinge, pentru că suntem mai cu moț ca alții, are deja o urmare pozitivă: promisiunile electorale și-au redus debitul, semn că politicienii mai mari și mai mici au ajuns cu picioarele pe pământ. Cu toate asigurările date, criza a început să muște și din România noastră reală, deși leul, după o cădere în buzunarul speculatorilor și speculanților, se ține cu nasul pe sus, privind peste umăr la euro și la dolar. Dacă Banca Națională, prin guvernatorul Mugur Isărescu, poate ține „telegarii să nu ieie vântul”, criza financiară va trece pe deasupra buzunarelor noastre, dar, dacă previziunile nu se adeveresc, noi românii, cu România noastră, vom cunoaște o criză la fel de profundă ca cea din 1929-1933. Trebuie să le spunem la cei care sprijină capitalismul nostru imatur și levantin că efectele crizei sunt devastatoare pentru economiile slabe, penetrate și supuse de capitalul străin, incapabile să lanseze programe de investiții ample, cu excepția, bineînțeles, a lui Geoană, care numai la Constanța va constitui apartamente ieftine pentru 16 mii de tineri, adică 8 mii de apartamente, de te apucă datul din coadă („Dumneata ești mai aproape, ia-l de mânecă puțin!”). Eram gata să cred că partidele concurente la putere vor veni cu programe de ieșire din criză, adică să fi dat dovadă de maturitate, să fi proclamat sus și tare că ieșirea dintr-o eventuală criză economică se va face prin efortul și sacrificiul tuturor, popor și capitaliști deopotrivă. Sigur, crizele financiare și economice, toate formele de criză, țin de esența capitalismului, dar la noi criza se datorează și factorului subiectiv și proastei gestionări a banului public. Orbiți de mirajul puterii, guvernanții i-au transformat pe toți într-o societate clientelară, dependentă de banul public, la fel ca în Roma antică; toți așteaptă de la stat, toți spun dă-mi și nimeni nu îndrăznește, de teama pierderii voturilor, să zică fă-ți. Chiar dacă actuala criză este sau va fi parțială, deși, după „neliniștea” celor mari din lume, lasă să se vadă că nu stăm pe un teren solid, pentru noi, în plan politic, criza ne va aduce un parlament și un guvern de criză. Este de prevăzut că viitoarea guvernare se va preocupa de reproducerea capitalului și a capitalismului, apelând la un buzunar pe care anteriul lui Arvinte nu-l are: buzunarul cu banii poporului român. Proiectul de buget prezentat de Tăriceanu pornește de la ideea că cei care au încropit proiectul îl vor pune în aplicare: izul electoral se simte de departe, atâta doar că nu mai poartă un optimism de paradă. La o adică, banii vor fi folosiți pentru a-i salva de recesiune pe cei care au dat prea mulți bani. Ce interes ar avea săracii, umiliții, batjocoriții, prostiții, exploatații în salvarea celor care, îmbogățiți peste noapte, sunt cuprinși în topul celor de succes, nu ni se spune și nu interesează pe nimeni. Criza va avea multiple aspecte și urmări între care și cel al radicalizării opiniilor; cererile vor fi mai mari, sub acoperirea că li se cuvine și săracilor o parte din avuția socială. Colac peste pupăză! Domnul președinte Băsescu constată din turnul lui de echidistant și mediator, că România nu e capabilă să furnizeze securitate în zona Mării Negre. E clar c-am feștelit-o! Doamne, de-am putea să ne asigurăm securitatea internă, dar pentru asta ne trebuie niște ruginituri de F-16.
Comentarii