Zonele paupere din jurul gropilor de gunoi, surse de apariție și transmitere a epidemiilor !

Județul Suceava este pândit de potențiale riscuri biologice, printre acestea detașându-se epidemiile și epizootiile. Cel puțin așa se arată în Planul de Analiză și Acoperire a Riscurilor al Consiliului Județean, în care se precizează că epidemiile apar ca efect al mișcării permanente a populației, acestea extinzându-se funcție de condițiile locale, capacitatea sistemului medical în aplicarea măsurilor de profilactice de organizarea răspunsului imediat și, nu în ultimul rând, de instituirea carantinei în unitățile spitalicești.
 

Conform materialului amintit, sursele epidemiilor sunt cetățenii care au călătorit în medii contaminate sau care au luat contact cu persoane bolnave. „Există cu siguranță o legătură de cauzalitate între apariția epidemiilor și epizootiilor, pe deoparte, și zonele paupere situate la marginea localităților, în jurul gropilor de gunoi, pe de altă parte”, se subliniază în PAAR, în care se mai menționează că gripa constituie principala epidemie care se manifestă sezonier în județul Suceava. Pe de altă parte, este remarcat riscul epizootiilor, care apar în anumite condiții biosanitare și se extind îndeosebi în mediul rural, la fermele zootehnice și în gospodăriile cetățenilor, la toate categoriile și speciile de animale, păsări sau la comunitățile apicole. Pentru județul Suceava, riscul epizootic este omniprezent, cu precădere în zona montană, printre maladii numărându-se rabia, trichineloza, leucoza bovină, holera aviară, gripa aviară, rujetul, anemia infecțioasă, varoza, nosemoza și gălbeaza.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI