> jocul Dorna Vatra Dornei – Bradul Putna din campionatul de juniori Liga a IV-a a fost omologat cu scorul de 3-0 în favoarea dornenilor, întrucât echipa oaspete nu s-a prezentat. Oficialii Bradului Putna au prezentat o adresă eliberată de Poliția Frasin, din care reiese că microbuzul oaspeților s-a defectat și, astfel, echipa a ajuns la stadionul din Vatra Dornei abia la ora 11.55; > jucătorul Cătălin Enciu (Avântul Frasin) a fost suspendat pentru o etapă și penalizat cu 50 lei pentru bruscarea fără minge a unui adversar, în timpul partidei Avântul Frasin – Steaua Dumbrăveni din cadrul campionatului de juniori Liga a IV-a; > jucătorul Vasile Bălței (Bucovina Rădăuți) a fost suspendat pentru două etape și a primit o penalitate sportivă de 80 lei pentru brutalitate (intrarea din față, cu ambele picioare, pe tibia adversarului) în partida Bucovina Rădăuți – Viitorul Arbore din cadrul campionatului de juniori, Liga a IV-a; > jucătorii Nicolae Doșchevici și Roberta Bercea (ambii de la Bradul Vama) au fost suspendați pentru câte o etapă și au primit penalitate sportivă de 20 lei fiecare pentru cumul de cartonașe galbene în meciul Bradul Vama – Florconstruct Pătrăuți din cadrul campionatului de juniori Liga a IV-a; > jucătorii Petru Suman (CN „Nicu Gane” Fălticeni) și Petru Boloboșciuc (Foresta Moldovița) au fost suspendați pentru câte o etapă și au primit câte 20 lei penalitate sportivă pentru cumul de cartonașe galbene în meciul CN „Nicu Gane” Fălticeni – Foresta Moldovița din Liga a IV-a, seniori; > AS Locomotiva Dornești a primit o penalitate sportivă de 50 lei pentru comportare necorespunzătoare (5 cartonașe galbene) în meciul Flacăra Vicovu de Jos – Locomotiva Dornești din Liga a V-a; > jucătorul Mihai Hodoroabă (Victoria Păltinoasa) a fost suspendat o etapă și a primit penalitate sportivă de 20 lei, pentru cumul de cartonașe galbene în meciul Foresta Mălini – Victoria Păltinoasa; > jocul Avântul Baia – Rapid CFR Suceava (juniori „C”) a fost omologat cu scorul 3-0 în favoarea oaspeților, iar AS Avântul Baia a primit avertisment; > jocul Spicul Moara – Viitorul Verești a fost omologat cu scorul 3-0 în favoarea oaspeților, iar AS Spicul Moara a primit o penalitate sportivă de 200 lei și avertisment.
Fotbal, Comisia de Disciplină
Joi, 9 octombrie, a avut loc ședința săptămânală a Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Suceava în care s-au luat următoarele decizii:
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii