Primăria Suceava ar putea tăia de la finanțare echipa de fotbal FC Cetatea

Municipalitatea suceveană ar putea tăia finanțarea echipei de fotbal de liga a doua Cetatea Suceava. Primarul Ion Lungu a declarat, într-o conferință de presă, că acest risc există atât timp cât nu sunt luate măsurile necesare.
 

„Am dat dlui Moldovan un termen de 10 zile să facă regulă cu e-chipa de fotbal și să elimine tensiunile de acolo. Noi, de la primărie, am dat bani în anumite condiții: acelea de a face performanță, și vreau să mă conving de acest lu-cru”, a spus șeful adminis-trației locale. Dl Lungu a men-ționat că își asumă respon-sabilitatea pentru afirmațiile pe care le face, arătând că FC Cetatea este terenul „unor manipulări” și că în fotbalul din Suceava „nu există în-geri”. „Fotbalul este bolnav la nivel de țară și, probabil, boala l-a atins și pe cel din Suceava”, a opinat primarul. Edilul-șef a subliniat că va avea discuții și cu antrenorul Marian Pană, suspendat pen-tru 21 de etape, care, „din cauza unor isterii, nu va mai putea sta pe banca Cetății”. „Vrem să vedem ce este de făcut, pentru că dumnealui are un contract cu Suceava, iar noi îl plătim din acest contract”, a explicat primarul.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI