Volei masculin

Meci pierdut în deplasare de CSMU LPS Suceava

SCMU Craiova – CSMU LPS Suceava 3 – 0
Voleibaliștii suceveni antrenați de Victor Pancu au pierdut sâmbătă cu 3-0 în deplasare, pe terenul formației SCMU Craiova, într-un meci contând pentru cea de-a III-a etapă a Campionatului Național, Divizia A2 Est.
 

„Am jucat și am pierdut, pe fondul oboselii, care și-a spus cuvântul. Jucătorii au făcut greșeli în serviciu și preluare, dar, oricum, nu le reproșez nimic elevilor mei, deoarece au jucat bine și avem o echipă foarte bună. Totuși, trebuie să ținem seama de valoarea formației adverse, la cârma căreia se află un antrenor italian, și că oltenii au trei echipe în superligă”, a declarat tehnicianul CSMU LPS Suceava. El a mai subliniat că și condițiile de joc ale craiovenilor sunt net superioare. Clubul este finanțat de primărie, iar voleibaliștii olteni au casă, masă și salarii pe măsură. Următorul meci al formației noastre se va desfășura pe teren propriu, în compania formației bucureștene AS NIRO Guard, în sala sporturilor din Complexul Unirea, sâmbătă, 18 octombrie, în cadrul etapei a IV-a.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI