Biroul Permanent Județean interimar al PNL Suceava, coordonat de deputatul ieșean Relu Fenechiu, a stabilit, joi seara, ca șeful campaniei electorale în județ să fie preșe-dintele Agenției Nucleare, Valică Gorea, care a refuzat să candideze pentru vreun cole-giu uninominal. Totodată, urmează ca, în cadrul Biroului Permanent Național al PNL, să fie analizate, luni, mai multe propuneri pentru funcția de președinte executiv al orga-nizației județene PNL Suceava, care este coordonată pro-vizoriu de vicepreședintele PNL, deputatul Relu Fenechiu. Surse din PNL ne-au spus că cel care și-a făcut cărțile pentru a prelua fotoliul de pre-ședinte executiv este depu-tatul Mihai Sandu-Capră, care s-a și anunțat doritor pentru această funcție. Parlamentarul sucevean nu are o experiență deosebită în coordonarea unei organizații, însă va avea pe mână toți banii pe care cei 14 candidați PNL pentru parla-ment îi vor strânge în zilele următoare. Aceleași surse ne-au spus că este vorba despre o sumă ce depășește binișor 4 miliarde de lei vechi. Mihai Sandu-Capră a fost adus în PNL de fostul lider județean Gheorghe Flutur, în cursul anului 2004, princi-palul motiv fiind că Sandu-Ca-pră își dorea foarte mult să ajungă deputat și avea suficiente resurse pentru a susține o campanie electorală.
Președinte executiv al Organizației Județene a PNL Suceava ar putea deveni Mihai Sandu-Capră > S-ar părea că suma de susținere a campaniei pentru alegeri depășește 4 miliarde de lei vechi
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii