Adormirea Maicii Domnului

De la marginile lumii, Apostoli adunați-vă în satul Ghetsimani și înmormântați trupul meu, iar Tu, Fiul Meu și Dumnezeul Meu, primește sufletul meu” (Svetilna praznicului)

 

Toate sărbătorile de peste an în cinstea Maicii Domnului au o însemnătate aparte, dar cea a ridicării ei la Ceruri are un specific deosebit, conform învățăturii nou-testamentare: ,,Mă duc să vă gătesc vouă loc. Și dacă Mă voi duce și vă voi pregăti loc, iarăși voi veni și vă voi lua la Mine, ca să fiți și voi unde sunt Eu” (Ioan XIV, 2-3). Cea dintâi care a fost lua-tă de către Iisus Hristos în lo-cașul ceresc a fost Preacurata Sa Maică. Ea este dovada că prin jertfa Mântuitorului am dobândit dreptul de a ne în-toarce ,,acasă” la Tatăl ceresc. ,,Pentru că nimenea nu poate veni la Dumnezeu, dacă nu e luminat de ea (Maica Domnu-lui), făclia de Dumnezeu lu-minată”, zice Sf. Grigorie Palama. Despre mutarea la cer știm de la Sf. Ioan Damaschinul ur-mătoarele: „Mai înainte cu trei zile de moarte, Dumnezeu Mântuitorul a trimis din cer pe arhanghelul Gavriil, ca să-i binevestească mutarea la cele fără de suferințe și griji, același înger care i-a binevestit și nașterea Fiului lui Dumne-zeu. Întâmpinată cu o ramură de finic, după cum la Buna-Vestire îi adusese un crin, înțelege de la înger că trebuie să părăsească lumea de aici, își pregătește casa cu lumâ-nări și tămâieri, candele a-prinse, merge pentru ultima dată la Muntele Măslinilor, unde îngenunchează și se roagă și în același timp cu ea se pleacă și copacii ca într-o minune în cinstea ei; se întoar-ce acasă, așezându-se la ru-găciune și este înconjurată de femeile împreună viețuitoare cu dânsa, femeile mironosițe și prietenele ei, de cete de în-geri, de apostoli și de pro-oroci, de mulțime de credin-cioși până în ultima zi, aduși de Dumnezeu Cuvântul ca să dea mai multă cinste Preasfin-tei Sale Maici. Le-a spus la toți că a sosit vremea să-i părăseas-că și să meargă la Fiul ei; pen-tru fiecare, vestea s-a trans-format în tristețe pentru că pleca de pe pământ, din mij-locul lor, rămânând fără blân-dețea ei, fără povața și rugă-ciunile ei, dar nutreau și bu-curia sfântă că acolo în Ceruri unde merge va duce rugă-ciunile lor și va întoarce împlinirile lor”. Mineiul lunii august adaugă cele spuse de Maria: ,,Mă voi culca pe patul meu, îmi voi așeza trupul, iar voi să-l lăsați așa!” Și-a luat iertare de la toți cei de față, s-a însemnat cu semnul Sf. Cruci, s-a așezat pe pat culcată cu mâinile pe piept, a închis ochii și sufletul ei a fost luat de Fiul ei, Mân-tuitorul, iar glasurile îngerilor au răsunat de cântări și stihiile au început să freamăte. Tot atunci s-au săvârșit minuni: orbii, ologii, surzii, leproșii, muții, bolnavii în totalitate s-au vindecat. Trupul ei în-fășurat în giulgiu și purtat de Sf. Apostoli a fost înmor-mântat în Ghetsimani. Vestea adormirii sale a pătruns în inimile credincioșilor din Ie-rusalim și din împrejurimi. Prin vedenii și semne minu-nate, prin dragostea misionară au auzit și convertiții de a-tunci, Dionisie Areopagitul, Ierotei, Timotei și mulți alții, ca și Apostolul neamurilor, Sf. Pavel, care venind a rostit o cutremurătoare rugăciune: «Bucură-te Maica vieții, po-doaba și cununa propovădu-irii mele, că deși trupește eu pe Fiul tău nu l-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se pare că pe El Îl văd…». ,,Fără dureri a fost nașterea sa și fără dureri a fost și tre-cerea sa. Ea, în care acul mor-ții, păcatul, a fost omorât, este începutul vieții celei de mai bine”. Ierusalimul intră iarăși în fierbere, mulțimile de credin-cioși și curioși alergau să vadă trupul neînsuflețit al Maicii Preacurate. Plânset și bocet, neliniște, zvonuri de tot felul, autoritățile de la templu intră și ele în alertă; cu știrea ro-manilor, trimit o ceată de supuși să împrăștie procesiu-nea; erau înarmați cu săbii și toiege, dar minune, când s-au apropiat de cortegiu, prin mulțime, s-a iscat o furtună de praf și nisip, orbindu-i pe cei trimiși, care, de groază, în genunchi cereau îndurare și ale căror rugăciuni sunt – până la locul de îngropare – împli-nite. Cu ramura de finic de pe patul Maicii Domnului – finic ce fusese adus chiar de Arhan-ghelul Gavriil în casa Marii -, Apostolul Petru vindecă mâi-nile unui recunoscut tâlhar și netrebnic, Atonie, care, în apropiere de Ghetsimani, reu-șise să se apropie de patul pe care era purtată Maica Dom-nului spre a-l batjocori, însă o putere nevăzută i-a tăiat mâi-nile, rămânând lipite de sicriu. În țipetele înspăimântătoare de durere, rostogolindu-se ce-rea mila, însă promitea și po-căință până la sfârșitul vieții. Și atotmilostivirea cerească, considerându-i căința adevă-rată, i-a redat mâinile. Ajungând la poalele grădi-nii Ghetsimani, au pus sfântul trup al Maicii Domnului în mormântul nou de piatră, pregătit dinainte, și după ce au pus piatra pe ușa mormântu-lui, încă trei zile și trei nopți s-au auzit cântări îngerești de jur împrejurul mormântului. Dar Toma, care nu fusese de față nici la Învierea Domnu-lui și lipsind și de data aceas-ta, nu a fost adus pe nori ca ceilalți Apostoli, ci mai târziu, după înmormântarea Maicii Domnului. De aceea, trist și mâhnit, se întreba: “Oare ce păcate m-au împiedicat a mai vedea o dată în trup pe Maica lui Dumnezeu?!” Îndoielnic atunci la Înviere, îndoielnic acum la Adormire! Încredințat atunci, întărit în credință a-cum! Apostolii, în sfat de tai-nă, mișcați de Duhul, hotărăsc să deschidă mormântul, ca și el să ia mângâiere, nădejde tare și tărie în credință pentru predicarea mai departe a Evangheliei lui Hristos. Dar, deschizând ei mormântul, n-au aflat trupul ei, ci numai giul-giul și brâul singure, căci Fiul lui Dumnezeu și Fiul după trup al Fecioarei a luat-o cu trupul la Cer, ,,unde stă alături de Fiul ei, fiind mai presus decât toate cetele îngerilor” și “mai presus decât toți slujito-rii lui Dumnezeu, ca una care este mai înaltă decât cerul, întrecând toate făpturile și stăpânind toate lucrurile create”. Maica Domnului este iden-titatea cea mai importantă în ceata sfinților și a îngerilor, este mai cinstită decât heru-vimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, pentru a transforma întreaga sa ființă în izvor de sfințenie, de înalt umanism, de ine-galabilă milă, de serafică cin-ste, de venerare deosebită, pentru că în ea s-a sălășluit Dumnezeu, prin persoana Mântuitorului lumii, slujind Tatălui ca fiică, așa cum spune psalmistul: ,,Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită pe poporul tău” (Ps. 44, 12); lui Hristos, ca Maică, și Sf. Duh ca locaș, și pururea slu-jește în ceruri. Adormirea Maicii Domnu-lui, adică moartea și ridicarea ei cu trupul la cer, apare ca o învățătură clar consemnată în scrierile Sf. Părinți și înde-osebi la Sf. Ioan Damaschin. Dacă la zămislirea Fiului, Sfânta Fecioară a trecut prin legile firii, la adormirea ei, s-a supus acestor legi: ,,Ea nu a vrut să facă excepție de la legea impusă dintru început tuturor oamenilor, ci a gustat și ea moarte trupească, pentru că „trebuie să se întoarcă în pă-mânt tot ceea ce este plăsmuit din pământ” (I. Damaschin). Trupul a fost dat îngropării celei după lege, dar nu rămâne în moarte și nici stricăciunii, de aceea este o sfântă mutare, o adormire sau o călătorie, deoarece prin plecare ea ră-mâne întru bucuria noastră. Așadar, Adormirea Maicii Domnului a fost o moarte reală și naturală. Sf. Biserică învață că în ceruri, unde stă alături de Fiul ei, Maica Domnului continuă să fie ,,Maica noastră a tuturor, Maica tuturor făp-turilor”. Biruința asupra mor-ții și preamărirea Născătoarei de Dumnezeu de către Fiul ei sunt afirmate și în troparul A-dormirii: ,,Întru naștere fecio-ria ai păzit, întru Adormire lumea nu o ai părăsit, de Dum-nezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la Viață, fiind Maica Vieții și cu rugăciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre”. Suntem datori a o cinsti îm-preună cu Sf. Elisabeta, mama Sf. Ioan Botezătorul, care a numit-o ,,Maica Domnului meu” (Luca I, 43), cu îngerul Gavriil, care a găsit-o ,,plină de dar” și ,,binecuvântată între femei” (Luca I, 28). (Preot prof. IOAN NISTOROAEA, Iconom stavrofor, vechiul paroh al Bisericii lui Dra-goș Vodă, Ițcanii Vechi – Suceava)