Saci cu grâu pentru câmpulungenii afectați de inundații

Luni a început la Câmpulung Moldovenesc împărțirea de saci cu grâu pentru familiile afectate de inundații. Beneficiari sunt proprietarii celor 390 de gospodării în care apa a făcut ravagii. Este vorba despre 25 de tone de grâu, ajutor care a fost oferit, la solicitarea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, de omul de afaceri ialomițean Vasile Laza, din Mărculești. Fiecărei familii afectate i-au fost alocați câte doi saci.
 

La Valea Seacă, zona cea mai afectată de ape, s-au distribuit deja 10 tone de grâu și opera-țiunea continuă pe străzile Mi-hail Sadoveanu, Corlățeni și Pârâul Morii. Mai amintim că SC LTV Prod SRL Mărculești a sponsorizat câmpulungenii cu grâu din recolta acestui an, utilizabil în alimentația umană, recoltat direct de pe tarlaua firmei și însoțit la Câmpulung Moldovenesc de patron personal. Viceprimarul Negură ne-a mărturisit că a fost impresionat de situațiile și reacțiile localnicilor beneficiari ai acestui sprijin. „Printre persoanele care au primit din această sponsorizare se află, de pildă, o doamnă de 87 de ani, Olimpia Moroșan, o femeie singură, cu probleme de vedere și alte probleme de sănătate specifice bătrânilor. Consider firesc să ajutăm prioritar astfel de cazuri, să ne unim eforturile pentru a-i sprijini în primul rând pe cei care nu se mai pot ajuta singuri. Am întâlnit însă, spre marea mea bucurie, și oameni mai cu stare, ce au avut casele afectate mai puțin și care au cedat grâul pe care erau îndreptățiți să îl primească altora, mai necăjiți sau mai bătrâni, care aveau mai mare nevoie de un ajutor, oricare ar fi fost el. Pentru mine este foarte important că există lângă noi persoane care nu au uitat de omenie și nu pot decât să le mulțumesc pentru gestul lor”, ne-a spus viceprimarul câmpulungean.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI