Flutur, supărat pe politicienii în Armani care critică la televizor pe cei implicați în combaterea efectelor inundațiilor

Președintele Consiliul Județean, Gheorghe Flutur, spune că va dezvălui cine sunt adevărații vinovați pentru despăduririle din pădurile Bucovinei. Liderul PD-L Suceava și vicepreședinte al formațiunii la nivel național răspunde, astfel, acuzelor aduse într-o emisiune a unui post de televiziune de un invitat social-democrat.
 

Dl Flutur a ținut să menționeze, însă, că nu va intra în polemică decât după ce va rezolva necazurile aduse de inundațiile din județ. „Am văzut că politicieni în Armani ne critică pe noi, cei care suntem implicați în combaterea efectelor inundațiilor, dând vina pe defrișări și uitând care este adevărul în legătură cu acestea. O să le aduc aminte după ce terminăm ce avem de făcut în județ, despre hayssamii lor, adevărații autori ai defrișărilor, și de la care vor să abată atenția prin atacuri la adresa mea”, a precizat Gheorghe Flutur. Președintele Consiliului Județean arată că, la Brodina, terenul a luat-o la vale cu tot cu pădure, cauza fiind concentrarea mare de precipitații.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI