Euharistia, taină și sobornicitate în Sfânta Liturghie

„Cugetă la dragostea pe care Iisus Hristos a avut-o când ți-a hărăzit darul dumnezeieștii împărtășiri; deoarece în dragoste stă întregul oricărei binefaceri, Ea fiind inima darului, iar darul fiind ca și întruparea lui”. (Sfântul NICODIM AGHIORITUL, “Despre Sfânta Taină a Cuminecăturii”)

 

Pe lângă caracterul de jertfă, Sfânta Euharistie este prin excelență o taină. Cele două aspecte ale ei se determină unul pe celălalt și subzistă reciproc unul în altul, încât în ființa Euharistiei există o unitate desăvârșită. Această unitate ființială se exprimă deplin prin expresia de ”sacrament sacrificial sau jertfa sacramentală” (Pr. prof. dr. D. Stăniloae, ”Dumnezeiasca Euharistie…”). Între jertfa și taina euharistică nu există nici o separare, ele fiind nedespărțite; noi ne împărtășim tainic de jertfa lui Hristos. Caracterul de taină al Sfintei Euharistii, care depășește puterea de înțelegere naturală, nu rezultă numai din faptul că ea împăr-tășește, ca și celelalte sacramente, harul divin cel nevăzut, ci și din aceea că elementele materiale din care se oficiază, pâinea și vinul, se prefac substanțial în Trupul și Sângele Mântuitorului, proces ce se realizează prin puterea Duhului Sfânt. Prin această prefacere a materiei euharistice în Trupul și Sângele Domnului, Hristos e prezent substanțial și real, dar nevăzut, în chip tainic în Sfânta Euharistie. În taina euharistică își dezvăluie prezența, așa cum pe drumul spre Emaus s-a făcut cunoscut celor doi Apostoli. Iar dacă cei doi “L-au cunoscut pe El întru frângerea pâinii”, tot așa și noi trebuie să-L cunoaștem și să-I simțim prezența reală, substanțială în Sfânta Euharistie. După cum Hristos a călătorit cu cei doi mai multă vreme, dar ei nu L-au cunoscut decât în momentul frângerii pâinii, tot așa și astăzi, Hristos e prezent între noi, dar nu-L putem cunoaște real, substanțial decât în timpul Sfintei Liturghii, când se desco-peră ochilor sufletelor noastre în frângerea euharistică a pâinii. Sensul adevărat ortodox al tainei euharistice este că Domnul Iisus Hristos este prezent real și substanțial în ea, adică pâinea și vinul își pierd proprietățile și calitățile substanțiale cunoscute și, prin prefacere, devin însăși Trupul și Sângele Mântuitorului în unitatea și deplinătatea ființei Sale divine și umane: ”Frânge-se și se împarte Mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, cel ce se frânge și nu se împarte, cel ce totdeauna se mănâncă și niciodată nu se sfârșește”, după cum ne spune Sfânta Liturghie. În Sfânta Euharistie Hristos e prezent în realitatea sacrificiului și a morții Sale, dar și a slavei, a stării de înviere spre a ni se dărui, ca prin El să dobândim viața veșnică. În Euharistie starea de jertfă e nedespărțită de cea de înviere, de biruința asupra morții: ”Acest Domn care suferă este de asemenea Domnul viu, slăvit și înviat; Euharistia este întreagă iluminată de razele slavei Sale, de razele învierii Sale” (pr. prof. dr. D. Staniloae: ”Dumnezeiasca Euharistie…”). Euharistia prin dualitatea jertfă-înviere rezumă și cuprinde toată iconomia mântuirii, căci prin această prezență substanțială și tainică Hristos se prezintă ca cel ce se jertfește și moare, dar și ca cel înviat în același timp. Mântuitorul Hristos și-a însușit într-o stare de existență simultană moartea și învierea, pentru ca și noi să ni le însușim pe amândouă: să murim o dată cu Hristos (să ne omorâm patimile, să fim morți pentru lumea aceasta) și să înviem prin slava Sa pentru viața de veci. Prin însușirea celor două aspecte ale vieții Sale suntem absorbiți într-o conviețuire cu Hristos, care repetă, în mod particular pentru fiecare din noi, toate momentele mântuitoare ale vieții Sale. Dar pentru însușirea celor două aspecte și pentru a beneficia de roadele jertfei hristice e necesară participarea noastră în mod efectiv și afectiv la această Sfântă Taină. Căci pentru aceasta a fost instituită Sfânta Taină a Euharistiei: ca să se ofere tuturor celor ce vor crede în El posibilitatea să se împărtășească personal și să se unească cu Mântuitorul lor. Cel mai însemnat efect pe care îl produce împărtășirea cu Sfânta Euharistie este unitatea tainică și reală cu Hristos cel înviat, atât de desăvârșită, încât “cugetul lui Hristos se face una cu cugetul nostru, voia Lui cu voia noastră, trupul și sângele Lui una cu trupul și sângele nostru” (N. Cabasila: ”Despre viața în Hristos…”). Însușirea lui Hristos cel euharistic sporește neîncetat chipul și asemănarea lui Dumnezeu în noi, refăcându-se ontologic făptura contaminată și știrbită de păcat, unindu-se în același timp cu Hristos pentru eterni-tate: ”Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâ-ne întru Mine și Eu întru El”. Căci după cum hrana obișnuită menține și prelungește viața, tot așa și hrana euharistică se transformă într-un izvor al nemuririi și al vieții veșnice, unindu-se atât de intim cu Hristos, încât devenim mădu-larele trupului Său. Prin jertfa de pe cruce a Mân-tuitorului, Hristos realizează mântuirea obiectivă, generală, prin care ne răscumpără din blestemul păcatului strămo-șesc. Această mântuire se realizează în mod subiectiv, particular, prin jertfa euharistică. Dar pentru a ne-o însuși trebuie să fim, afectiv și efectiv, coparticipanți la această jertfă. Jertfa lui Hristos trebuie să-și găsească ecou în jertfa noastră. Însă jertfa în care suntem atrași prin jertfa Mântuitorului trebuie să producă o renaștere, o refacere ontologică, care trebuie trăită mereu mai intens spre o înviere pnevmatică din ce în ce mai desăvârșită. Prin jertfa noastră trebuie să retrăim și să resimțim cu Hristos jertfa Sa. Iar astfel Hristos cel jertfit, deve-nind ”centrul de influx și de atracție polarizatoare”, absoarbe jertfele noastre într-o comuniune sacrificială. Căci destinația și obiectivul jertfei lui Hristos a fost comunitatea umană generală. Atracția credincioșilor într-o jertfă comună cu Hristos înseamnă revărsarea jertfelor personale într-o jertfă comună. Jertfa fiecăruia dintre noi poartă amprentele individualității și subiectivității fiecăruia, însă prin puterea jertfei lui Hristos în care suntem atrași ne aducem contribuția, ca mădulare ale trupului lui Hristos, la jertfa de obște. Aici jertfele noastre se desăvârșeșc reciproc, deoarece se completează cu alte ”puteri de jertfă” de la ceilalți (după harul personal al fiecăruia), astfel ajungându-se la o jertfă de nivel sobornicesc. Prin comunitate se desăvârșesc jertfele personale, deoarece fiecare vine în jertfa sa cu modul propriu de simțire a jertfei lui Hristos, căruia i se integrează. Jertfa comunității este pe un plan superior jertfei individului, după cum un trup viu este superior fiecărui organ care intră în alcătuirea acestuia. Jertfa adusă în comunitate crește valoarea și intensitatea ei, dar crește și voința de jertfă a comunității. Aici ne jertfim unii pentru alții, căci prin jertfa euharistică suntem atrași de Hristos în jertfa Sa și de fiecare dată purtăm și ducem în gândurile și inimile noastre pe semenii noștri, și prin ei, jertfele lor. Ca în cazul rugăciunii și a dragostei, jertfa trebuie să fie a fiecăruia pentru toți și a tuturor pentru fiecare. Căci Euharistia este prin excelență cea mai înaltă expresie a vieții comunitare a Bisericii. ”Hristos care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire… s-a răstignit” și care este prezent real și substanțial în Euharistie este nucleul, centrul spre care gravitează toate mădularele trupului tainic. Sângele lui Hristos unindu-se cu sângele nostru, Trupul Său unindu-se cu trupul nostru, ne asimilează și încorporează în El, încât în jertfa Sa se integrează și jertfele noastre. Jertfa lui Hristos produce și susține jertfa Bisericii și tot prin ea Biserica este într-o continuă devenire și creștere. Ea este piatra din capul unghiului pe care ne zidim noi ca Biserică, este altarul pe care ne înălțăm jertfele noastre săvârșind o jertfă comună. Astfel se menține unitatea desăvârșită a Bisericii cu întemeietorul ei, Mântuitorul Iisus Hristos și, prin El, unitatea noastră sacrificială ca mădu-lare ale trupului Său Tainic: ”Aducându-se deci Hristos ca Arhiereu și aducându-L și noi prin preotul slujitor ca jertfă și, în același timp, aducându-ne El și aducându-ne noi, tot prin preot, jertfa, ne zidim ca Biserică pe piatra fundamen-tală a jertfei Lui. Euharistia face ca Biserica să se unească din ce în ce mai mult cu Hristos, să progreseze continuu în simțirea Lui spre desăvârșirea ei. Din acest motiv Hristos nu poate fi simțit și trăit în Biserică în afara Euharistiei. Hristocentismul liturgic în care sunt atrași spre împărtășire credincioșii, ca principiu integrator perihoretic, atrage viața umană a acestora în viața divină a lui Hristos și prin El în sânul comuniunii treimice. Sfânta Liturghie, prin hristocentismul său euharistic, transfigurează și sfințește făptura, anticipează liturghia cerească și ne face să gustăm pe pământ fericirea cerească ce va să fie. Ea desfășoară înaintea noastră priveliștea frumuseților negrăite ale împărăției veșnice. După cum fiecare credincios contribuie, prin jertfa sa, la jertfa comunității în care trăiește, tot așa și fiecare Biserică (ca și comunitate creștină) contribuie la jertfa Bisericii Universale, Sobornicești. Să rugăm dar pe bunul Dumnezeu să ne țină în această unire și unitate a dragostei Sale, iar noi cu inima curată, cu nădejde și cu dragoste să mărturisim pe TATĂL, pe FIUL și pe SFÂNTUL DUH. Amin. Pr. paroh VICTOR OVIDIU CÂRCEIE, Parohia “Sf. Ilie” Vatra Dornei