Brașovenii găzduiesc 24 de copii din familiile afectate de inundații

Prefectura Brașov s-a oferit să asigure cazare și masă, în pensiunile turistice din zona Bran-Moeciu, micuților din familiile ale căror locuințe au fost afectate de inundații.
 

Astfel, potrivit prefectului de Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu, un număr de 24 de copii vor fi găzduiți de brașoveni în intervalul 4-10 august 2008. Băișanu mai arată că mai multe organizații neguvernamentale au contactat Prefectura Suceava în vederea ajutorării victimelor inundațiilor din județ. Printre acestea se numără „Crucea Roșie”, „Salvați Copiii” și „Armata Salvării”. Pe de altă parte, Metro Suceava a anunțat că va oferi sinistraților sprijin în valoare de 2000 euro. De asemenea, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Suceava, în colaborare cu Auto Service Mitric și Selgros Suceava au demarat o serie de acțiuni umanitare pentru ajutorarea populației din comunele Țibeni, Straja și Brodina. Firmele vor distribui calamitaților apă potabilă și alimente.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI