Fotbal, Cupa României

Trei echipe sucevene debutează azi în cupă

Cetatea II Suceava-Arbore – CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, azi, ora 17.30, Stadion “Areni”
Conform programării făcute de FRF, astăzi, începând cu ora 17.30 se vor disputa meciurile din prima fază a Cupei României, unde vor participa 140 de echipe, adică cele 42 de echipe câștigătoare ale fazelor județene și 98 de echipe din Liga a-III- a. Câștigătoarele vor juca în faza a doua pe 12 august când vor intra în competiție alte 10 echipe din Liga a III-a.
 

La Suceava, pe Stadionul “Areni”, se vor afla față în față formațiile Cetatea II Suceava-Arbore (câștigătoarea fazei județene a Cupei României) și CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc (fostă componentă a Ligii a III-a). Cetatea II va aborda întâlnirea cu maximă seriozitate. “Dacă tot avem privilegiul de a juca pe “Areni”, vom aborda partida cu seriozitate și ambiție. Ne dorim calificarea în faza următoare a competiției”, a declarat Ioan Prichici, unul dintre sponsorii echipei. Antrenorul Ovidiu Ciobanu se va baza în meciul de azi pe următorii jucători: Botezatu, Pașniciuc – portari, Cerlincă, Turliuc, Ov. Ciobanu, Răzlog – fundași, D. Ene, Ignătescu, Pânzariu, Ilie Călin – mijlocași, Crișu și Martinescu – atacanți. Alături de ei, la Cetatea II, ar putea juca astăzi și Homneac, Apetri, Moldovan și Stănescu, fotbaliști care au evoluat la gruparea satelit și în sezonul precedent. De partea cealaltă, CSM Rarăul va deplasa la Suceava un lot din care nu vor lipsi decât Popescu și Plecanciuc, restul componenților fiind jucători care au evoluat în ultimii doi ani la Câmpulung Moldovenesc. Sub comanda antrenorului Dan Mândrilă se vor afla: Axinte, Sîrbu, C. Ilie, Tivodari, Roxandari, Ioniță, Lazăr, Iftimie, Gherine, Cojocariu, Bostan, Piticari, Marfici și Șerban.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI