Dacă nu fugeau când au văzut patrula poliței, trei tineri ce vagabondau în noap-tea de sâmbătă spre duminică, prin cartierul G. Enescu din municipiul Suceava, ar mai fi putut sta o vreme fără griji. Dar au fugit când au zărit uniformele. Doi au reușit să scape, abandonând o cutie metalică, dar unul a fost imobilizat. Se numește Ion D., are 19 ani și, în cârdășie cu doi indivizi, unul din Botoșani și altul din Suceava, au spart un magazin din Burdujeni și și-au încercat norocul la sediul unei agenții loto din Suceava. Botoșăneanul prins a recunoscut că în urmă cu o noapte intraseră toți trei în sediul magazinului „Comaliment” din Burdujeni și nu au ieșit de acolo cu mâna goală. Sâmbătă noapte au crezut că dau lovitura la sediul agenției Loto de pe strada Mărășești, de unde au plecat cu cutia metalică în care se păstrează încasările. Chiar de nu-i prindea poliția după cea de a doua lovitură, gașca de spărgători se păcălea grozav de data asta, pentru că în cutia metalică furată nu era niciun leu. Au fost întocmite actele premergătoare de constatare a infracțiunii în flagrant, urmând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și pentru prinderea celor doi fugari.
Suceava
Polițiștii i-au surprins în flagrant și l-au reținut pe unul dintre cei trei autori > Aceștia intraseră cu o noapte înainte și într-un magazin alimentar din Burdujeni
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii