Legi avem

Suceava nu a fost proiectată să suporte un așa ma-re număr de autovehicule câte o cutreieră, cu treabă sau nu, zilnic. Nici globul nu a fost „gândit” pentru câte miliarde de oameni îl populează acum și, mai grav, prin exponențialitatea creșterii numărului locuitorilor, îl vor popula în viitor. Numai că minți căutătoare de soluții au fost deja puse la treabă și, probabil, se va găsi calea de a ieși din acest impas. Cineva se gândește deci la rezolvarea problemei. Nu același lucru se întâmplă cu circulația în Suceava. Am mai scris (și cu atât am rămas) despre ocuparea scuarului ce permite intrarea nestingherită a autovehiculelor ce părăsesc, în zona sensului giratoriu, strada Mihai Viteazul pentru a se îndrepta spre centru.
 

Dumitru TEODORESCU

Scuarul este blocat de vehicule parcate acolo, astfel că cel ce parcurge traseul amintit trece pe zona interzisă de marcaj. Am mai scris (și tot noi am citit) despre parcarea autoturismelor în stațiile de autobuz (vezi zona liceului alimentar), mijloacele de transport în comun fiind nevoite să blocheze circulația când își debarcă/preiau călătorii. Și mai scriem acum – și posibil cu același succes – despre intersecția străzii Zorilor cu bulevardul George Enescu. Acolo s-au trasat scuaruri de accedere dinspre calea secundară spre cea principală. Numai că accesul spre dreapta pe bulevard este blocat mai nou de taximetre care și-au fixat ad-hoc stație acolo. În intersecție! Să ne amintim remarca rectorului Universității din Augsburg făcută în fața studenților suceveni? „Legi aveți, problema e că nimeni nu le respectă”. Și nici nu veghează cineva ca acestea să fie respectate. Căci aceasta ar fi – simplă, simpluță – soluția. Cum îi umbli la portofel, cum pricepe, repejor, omul…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: