Folosindu-se de maxime și cugetări populare sau aparținând unor oameni de litere, unele lăsate așa cum au fost create, altele modificate hazliu de autor, pentru a fi mai sugestive, artistul plastic humorean Radu Bercea a realizat, în doar 2-3 zile, special pentru această expoziție, 11 panouri cu circa 100 lucrări, adresându-se “clasei politice actuale”, după cum ne-a precizat.” “Am încercat să arăt toate racilele societății noastre în care bălăcărim. Unele se referă la tăierea pădurilor, altele la cum votează românii, cu cap sau fără cap, cu picioarele. Nu puteam să nominalizez, dar am vrut să atrag atenția că printre noi sunt și lichele”, ne-a spus dl Bercea. Față-n față cu caricaturile dlui Bercea sunt caricaturile inginerului de formație, artis-tului prin aspirații și continuă devenire, Iulian Dziubinschi, care cochetează cu caricatura de mai puțină vreme decât pictura realizată în acuarelă, pe piatră, scoarță de copac sau pe carton. El însuși spune despre arta sa că “am abordat o paletă foarte largă cromatică și de stiluri”. Caricaturile sale sunt…tăcute, adică nu au tex-tele cu care ne obișnuiesc de regulă ceilalți caricaturiști, pentru a sugera o idee sau alta, fiindcă artistul consideră că lucrarea “trebuie să impresio-neze numai privind-o”. “Pen-tru mine caricatura este pur și simplu o imagine care să spună tot. Mi se pare că textul diluează ideea, o diminuează”, ne-a declarat Iulian Dziubin-schi. Alături de caricaturi, el prezintă în expoziție și câteva portrete satirice, realizate în cretă colorată, pe care le caracterizată ca fiind realizate “în manieră expresionistă”. Expoziția poate fi vizitată timp de două săptămâni, urmând ca pe 4 iulie să fie vernisată o expoziție de medalistică și fotografii, dedicată Zilei Americii, iar după 20 iulie o expoziție internațională de pictură, cu participanți din 10 țări ale Europei.
Radu Bercea și Iulian Dziubinschi, doi artiști plastici amatori “cu state vechi”, invită sucevenii la o porție sănătoasă de umor, exprimat prin caricatură, la Expoziția “Flit ’08”, vernisată ieri în holul Prefecturii Suceava. Sunt peste 100 de lucrări inspirate de realitățile vremurilor actuale care își propun să bine dispună privi-torii, dar și să atragă atenția asupra unor racile ale societății.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii