Festivalul-concurs de literatură „Eusebiu Camilar – Magda Isanos” 2008

Șapte premii au rămas la Suceava

    Ele au fost obținute de Alexandra Ioana Lățescu, Dragoș Huțuleac, Alexandra Boghean, Oana Lohănel și Șerban Ionuț Dârja, Jenica Romanică, Vasile Grămăticu

…Concurenți, membri ai juriului, organizatori s-au despărțit de Udești sâmbătă, spre asfințit de soare, coborând Oadeciul. Șezum acolo și respirarăm aer de Udești, avându-i ca amfitrioni, “acolo, sus”, pe poetul Liviu Popescu și pe înv. Dumitru Iacob; ascultarăm versuri și proză (au recitat laureații, alături de Claudiu Komartin, Aida Hancer, Dan Florin Pordan), ascultarăm de asemenea anecdote cu și despre Eusebiu Camilar povestite de Nicolae Cârlan (așteptăm să fie și puse pe hârtie de Nicolae Cârlan…). Pe iarbă, îmbucarăm plăcinte și bău-răm vin aduse de familia Popescu, iar apoi ne-am răsfirat la vale, cu noaptea în spate, pe când și o cireadă se întorcea de sub pădure, pe când și o turmă domol se mișca spre stână…

 

…După ce, spre amiază, ne-am regăsit împrejurul mormântului poetului și ziaristului Constantin Ștefuriuc. Ne-am făcut loc prin ierburi și le-am pus la pământ chiar cu secerea unei colege de clasă de-a elevului udeștean Constantin Ștefuriuc, colegă de la care am aflat că aproape jumătate din clasa aceea nu mai este. În straiul tradițional al locului, s-au aliniat apoi pe sub arbori elevi ai înv. Aneta Iacob, care mai târziu aveau să recite din versurile lui Constantin Ștefuriuc. Locul se umpluse de oameni când a început slujba ținută de pr. Nicolae și Mihai Fădur și cu toții luară aminte apoi la pildele părintelui Mihai Fădur vorbind despre “talant” (cuvânt care la Udești are o adâncime aparte), vorbind așa de frumos încât poeta Viorica Petrovici îl rugă mai apoi să-și aștearnă vorbele pe hârtie. De-ar fi fost vreme, toți cei care se aflau acolo și-l cunoscuseră pe Constantin Ștefuriuc ar fi putut să-l evoce și cred că, în gând, cu toții au fă-cut-o: conturul lui, așa cum a fost, s-a întregit iar, clipe de-a rândul, pentru toți cei care au dat curs invitației cotidianului Crai nou poposind și în acest an la mormântul său. Iar Crai nou le mulțumește, așa cum mulțumește prietenilor de la SC Cozarux (care ani de-a rân-dul i-au fost alături în organizarea acestui pelerinaj), SC Trust Orizont și dlui Dan Burgheaua (amic de odinioară al lui Constantin Ștefuriuc). Și-apoi poposirăm cu toții, alături de doamna Rozalia, la mormântul, de mai jos, al lui Mircea Motrici. Cel care, din acest an, își dă numele secțiunii de reportaj literar a concursului. Spre a numelui neuitare și spre sporire a acestei specii publicistice. …Îndărătul Casei memoriale “Eusebiu Camilar” avea să aibă loc premierea. Acolo au luat cuvântul reprezentanții organizatorilor – Pavel Blaj, director al CJCPCT Suceava, Carmen Veronica Steiciuc, directorul festivalului, Ion Mareș, director adjunct al CMB, Stela Acatrinei, vicepreședinte al CJ Suceava –, s-au aflat ierarhiile celor trei secțiuni, iar laureații au recitat. Evident, membrii juriului și-au făcut cunoscute opiniile despre lucrările din concurs (mai valoroase decât cele din anii trecuți), însă secvențe din acestea vă vom prezenta într-un număr viitor al ziarului. Și tot acolo a fost dezvăluită ediția 2008 a “Caietelor udeștene”, ținută sub taină până atunci, întrucât conținea, alături de unele dintre cele mai bune texte prezente în concurs, și clasamentele ediției. Iată-le: PREMII Secțiunea Proză Marele Premiu „Eusebiu Camilar” – Florentina Loreda-na Dănilă (Slobozia, Ialomi-ța); premiul revistei Ateneu, Bacău Premiul I – Dragoș Huțuleac (Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava); premiul revistei Orient latin, Timișoara Premiul II – Alexandra Bo-ghean (Suceava); premiul revistei Mișcarea literară, Bistrița Premiul III – Oana Lohănel (Suceava); premiul revistei Cetatea culturală, Cluj-Napoca Premiul revistei Mesagerul literar și artistic, Bistrița – Ma-ria Evelina Cracană (Trușești, Botoșani) Secțiunea Poezie Marele Premiu „Magda Isanos” – Carmen Păduraru (Brașov); premiul revistei Convorbiri literare, Iași Premiul „Constantin Ștefuriuc” acordat de cotidianul Crai nou – Alexandra Lățescu (Suceava); premiul revistei Orient latin, Timișoara Premiul I – Dan Iulian (București); premiul revistei Poesis, Satu Mare Premiul II – Adrian Păpăruz (Zărnești, Brașov); premiul revistei Porto franco, Galați Premiul III – Cătălina Cadinoiu (București); premiul revistei Bucovina literară, Suceava Premiul revistei Orașul, Cluj-Napoca – George Chiriac (Onești, Bacău); premiul revistei Mișcarea literară, Bistrița – Vasile Grămăticu (Gura Humorului, Suceava); premiul publicației Revista română, Iași – Luigi V. Bambulea (Dej, Cluj); premiul revistei Cetatea culturală, Cluj-Napoca – Andreea Despina Popovici (Iași); premiul revistei electronice NordLitera, Suceava (proiect cultural web al cotidianului Crai nou) și premiul revistei Mesagerul literar și artistic, Bistrița – Georgiana Bebeșelea (Câmpulung Muscel, Argeș); premiul revistei Junimea studențească, Iași – George Alexandru Serediuc (Ipotești, Suceava) Secțiunea Reportaj literar Marele Premiu „Mircea Motrici” – Casandra Ioan (Aiud, Alba); premiul revistei Orient latin, Timișoara Premiul I – Jenica Romanică (Vatra Dornei, Suceava) Premiul II – Vasile Grămăticu (Gura Humorului, Suceava) Premiul III – Șerban Ionuț Dârja (București) Juriul Festivalului național de literatură „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”, ediția a XIII-a, 2008, a fost alcătuit din: Mircea A. Diaconu – președinte Secțiunea Proză și secțiunea Reportaj literar: Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Nina Ceranu, Aurel Podaru. Secțiunea Poezie: Marcel Mureșeanu, George Vulturescu, Ion Beldeanu, L.D. Clement > Obține din nou un premiu la Suceava (așadar, după “Labiș”) Cătălina Cadinoiu din București (de fapt, tulceancă la origine). Mai veche colaboratoare a revistei electronice NordLitera, se pare că ea încearcă să mai trăiască puțin din atmosfera concursurilor după ce, recent, a obținut pre-miul pentru carte în manuscris al Editurii Cartea Românească din București. Editura îi va publica volumul de debut (se pare că înspre toamnă), iar de atunci Cătălina nu va mai putea participa decât la concursuri de volum. > Încă mai repede se va afla în această situație (se pare că din această lună) suceveanca Aida Hancer (pentru câteva zile încă elevă la CN “Petru Rareș”) care, tot ca urmare a unor premii obți-nute, devine autoarea a două cărți de versuri: “Amadiada” (Princeps Edit, Iași) și “Eva nimănui” (Editura Vinea, București). Ea a participat la ediția din acest an a festivalului în calitate de invitată, după ce în 2007 obținuse premiul II la Udești și… absentase, deoa-rece, concomitent, câștigase Marele Premiu al concursului de la Tecuci. > Situație unică în concursurile literare organizate la Suceava (cel puțin): între premianți, doi frați: Oana Lohănel (proză) și Șerban Ionuț Dârja (reportaj literar). Un dublu motiv – pentru noi toți – să nu-l uităm pe cel care a fost discretul poet Viorel Dârja… > Revin în calitate de laureați Alexandra Ioana Lățescu (Premiul I la “Labiș”) și George Alexandru Serediuc (Să ne mire că sunt elevi – și ei, doar pentru câteva zile – la CN “Petru Rareș”? Nu!). > S-ar părea (e dificil de spus cu siguranță, în contextul inflației de competiții literare de tot soiul din întreaga țară) că festivalul-concurs de la Udești ar fi fiind singurul în care nu contează vârsta par-ticipanților. Datorită unui ast-fel de generos (și corect, ne-discriminatoriu, considerăm) regulament, printre laureații din acest an se numără Jenica Romanică din Vatra Dornei și Vasile Grămăticu din Gura Humorului; de altfel, pentru cititorii fideli de Crai nou, aceste nume nu sunt necunoscute… > Dragoș Huțuleac ne-a demonstrat tuturor că la Paltinu nu cresc doar… încondeietoare de ouă ¤ A absentat de la festivitatea de premiere suceveanca Alexandra Boghean, aflată în străinătate. > Ca și brașoveanca Carmen Păduraru, aflată în fericita ipostază de absolventă a două facultăți, la ambele șefă de promoție! > A revenit însă la Suceava profesoara de engleză Casandra Ioan din Aiud, anterior, la “Labiș”, câștigătoare a unui premiu “NordLitera”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI