Duminică, 25 mai 2008, a avut loc a V-a ediție a Festivalului Tineretului și Sportului, manifestare organizată de Clubul Sportib „Bradul” din Vama, care, după modelul geografic zonal al confluenței, a fuzionat cu o altă manifestare, cea a Asociației Sportive Școlare „Viitorul” din cadrul S. A. M. „Iorgu G. Toma”. Ziua a început cu o competiție handbalistică intitulată „Cupa Felele Obcinilor”, după care tinerii, fete și băieți, s-au mai „întrecut sportiv” la alergare 60 m plat, săritura în lungime, aruncarea mingii de oină sau trasul de frânghie. Printre elevii participanți: Mândru Mădălina, Bercea Mădălina, (handbal), Ungureanu Iustina, Lămășanu Andrei, Badea Liviu (atletism), profesorii : Cosmațchi Dorin, Omania Petru, Gavra Niculina, precum și câteva cadre didactice ieșene: Mihalache George și Ciurdea Constantin. Poeți optzeciști Vama nu a avut, sportivi da, așa că generația 80-90 versus cea a anilor 90-2000 s-au înfruntat într-un meci de fotbal „old boys” în toată regula, cu arbitri din partea Colegiului de Arbitri din Iași. Cine a câștigat? Sportul, sănătatea și voia bună. Au participat și elevi de la cele patru școli câmpulungene, nu este prima dată și sunt de dorit asemenea împletiri de fapte ale bucovinenilor. Meciul de fotbal Bradul Vama – Forestierul Frumosu a amintit de vremurile în care sportul nu era confiscat de bănetul unora și nici nu degenerase în atitudine huliganică. Unul dintre animatorii vieții sportive de atunci, care pentru toată lumea era „Domnu’ Frunză”, a trecut discret printre rândurile de spectatori, poate comparând ceea ce este cu ceea ce a fost; în anii trecuți venea și un alt om care a pus suflet la aducerea stadionului, cu toate „acareturile” sale, la un nivel acceptabil pentru pretențiile de atunci, Gavril Caprian, acum starea sănătății l-a ținut departe de mediul căruia i-a aparținut. Este și în prezent un Gavril Caprian, directorul executiv al clubului sportiv, care împreună cu președintele acestuia, dr. Sorin Cotlarciuc, au făcut mult pentru ca aceea ce a fost în această zi să fie. Ansamblul „Cetina”, al cărui director artistic este Nicolae Ciocan, a urcat pe scenă cântecul și dansul, coregrafia fiind semnată de Zahara Olaș. Cred că vămenii nu vor uita niciodată rolul doamnei Olaș în viața culturală a comunei de-a lungul timpului. Aranjamentele orchestrale au fost realizate de Luțu Axentoi, un veteran al scenei folclorice, cu părul albit. Mulți sunt elevii cărora le-a îndrumat pașii spre microfon și multe distracții s-au bazat pe claviaturile sale, cândva, acum și încă. Dintre cei care susțin cetina căminului cultural: Bosancu Costel, Toma Florin, Macovei Vasile, Lupupopii Mădălina, Pircu Cristina, Istrate Andreea, Nuțescu Georgiana, Leontieș Dorina, Ciubotaru Mihai, Ciocan Claudia Cătălina și alții… și cât mai mulți să fie, că pe ei se va sprijini Bucovina de mâine. Necesarul de… ochiul știm noi cui, fără de care nimic nu e, sau e, dar nu-mai în anumite planuri, a fost asigurat de Clubul Sportiv „Bradul Vama”, al cărui președinte l-am mai numit, dr. Sorin Cotlarciuc, și de un fiu al satului devenit orășean, col. Țebrean Ilie. Talent, preocupare didactică (prof. Cosmațchi Silvia, ed. Sasu Mărioara) și gesturi financiare, doar așa focarul de cultură își va aduce temperatura până în punctul în care nu va mai putea fi trecut cu vederea și nici supus unor forme noi de uniformizare. A urmat o horă populară cu orchestra Nelu Nimigean, a fost bere și au fost mici, dar erau la culoarea lor naturală; și pentru curioși: nu gratis. (IOAN MUGUREL SASU)
Festivalul Tineretului și Sportului
În vreme ce lupta electorală face victime în stânga și în dreapta (eșichierului politic), vămenii, indiferent de gradul de implicare în sfera activității cu pricina, au reușit să organizeze o duminică cultural-sportivă fără sigle și embleme și fără alte culori decât cele ridicate de efort în obrazul sportivilor sau cele datorate emoțiilor scenei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii