Onorariul și gloria, mai întâi. În sufletul lui scriitorul poate adesea să cântărească aceste două motive mai mult decât orice. Finalistă a Concursului național de critică literară “Mihail Iordache”, am avut știința și norocul să nu le combin, deși psihologia tânjea cu disperare către primul motiv. E adevărat, un om de condei s-ar vrea lipsit de partea financiară, însă în atare situație declar cu dezamăgire că am pierdut.
S-a început cu o idee simplă: recenzia unui volum publicat în 2007. M-am prins treptat într-un schimb de energii și proceduri bine definite și, efectiv, am ajuns pe lista celor 22 de finaliști, cei care, zice-se, au pus condeiul în mână și au trecut de partea criti-cilor literari. Cel puțin așa s-a încercat. Motivul onorariului a fost imediat, luminos și simplu. Premii în valoare de peste 3000 de lei. Era schimb pe schimb. Un efect de text scris în două ore contra unei valori substanțiale. Cu câteva seri înainte de deschiderea oficială a etapei finale a concursului, producătorul acestui fenomen literar m-a surprins. Stimatul profesor Gheorghe Cîrstian s-a implicat energic în a-mi schimba direcția convinge-rilor ”bănești”. Intențiile mele erau acum de natură umană, atât de curate… Vineri, 16 mai 2008. Am trecut ușor peste sosirea cole-gilor mei de breaslă și a pro-fesorilor lor însoțitori. Și, în acest răstimp, adevărat îndu-ioșătoare a fost activitatea mea din afară. Variante de bacalaureat. M-am regăsit însă la ora 16 printre intelectuali de seamă (fără ironie!) la deschiderea festivă din sala Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera”, alături de voințe impulsive cam de aceeași vârstă. Cameramani, spectatori, invitați cu sau fără voie. S-a construit astfel o atmosferă într-o oarecare măsură plă-cută, însă evident serioasă. S-a vorbit peste măsură. Și mul-te au trecut peste anii noștri, a căror experiență nu includea lista de personalități mențio-nate și excesiv îndrăgite. Cel puțin anii mei. Intelectualii au vorbit academic, uneori prea sentimentaliști, și destul de puțin interactivi. Recunosc, multitudinea de discursuri ce aveau drept deschidere „vă rețin doar două minute” și se transformau în jumătăți de oră m-a îndepărtat de la ultima partea a întrevederii. Să mă înțelegeți, participările mele la astfel de manifestări au fost puține, adică rare. Pragmatis-mul meu mă face ca atare să mă plictisesc rapid și îngro-zitor. Altminteri… Sâmbătă, 17 mai 2008. La ultima bancă de pe rândul de la geam am compus o lucrare de aproximativ trei pagini. Dacă m-aș mai gândi puțin, cred că au fost trei pagini des-tul de plictisitoare. Ce-i drept, subiectul mi-a întrecut aștep-tările. Nu neapărat în sensul bun… Internetul și cartea. Bă-tălia. Care pe care. A zice scurt că internetul omoară literatura e un adevăr simplist. Textul aparținând lui Eugen Simion și scris în 2000 se prezenta asemenea unui subiect de Bac al cărui conținut trebuia să se desfășoare în formă argumen-tativă. Recunosc, nu mi-am putut reține ideile și am adus în vedere acest aspect la fața locului. S-a tot spus despre In-ternet, s-a întors, s-a sucit, a devenit un moft deja. (Și încă un fapt. O colegă era răcită. Mă închin în fața ei, căci a luat premiul cel mare, dar săraca minte a mea tot susține că ră-ceala ei a fost o strategie pentru a ne lua gândurile. Ignorați.) Voi trece și peste excursia de la Mănăstirea Dragomirna. Frumoasă. Pur și simplu. (Din păcate, timpul pentru mi-ne nu este infinit.) La ora 16, trebuia să aibă loc festivitatea de premiere. N-a fost așa. Am așteptat mai bine de trei sferturi de oră sosirea juriului cu minunatele noastre lucrări, timp în care ne-am amuzat copios și am avut plăcerea să cunosc o excepție în lumea cromozo-mului Y. Se pare că da, mai sunt exemplare masculine cu o înclinație deosebită pentru scris. Unul singur de astă dată. Îl salut! S-au făcut și glumițe pe seama banilor ascunși în plicuri albe și subțiri. Pe bună seamă. La sosirea juriului, în formula știrbită (lipsea un mem-bru, criticul literar Andrei Grigor, care cum a corectat a și fugit spre Galați, nu cred că de teama finaliștilor…), adică doar criticul literar Nicolae Crețu, din Iași, alături de foarte interesanta poetă bucu-reșteană Livia Roșca, atmos-fera s-a încins de-a dreptul… Marea surpriză a constituit-o chiar prezența lucrărilor, ale căror note au fost prezentate, în direct, de juriu. Personal, m-am simțit la ora de limba română, cu tezele aduse. Mai lipsea un rezumat de erori pentru fie-care lucrare în parte. În fine, până la urmă a fost alegerea juriului. Afirmațiile rostite au fost însă uneori prea… exigen-te. De fapt, au fost ciudate în esență. Exprimări stângace de preferință? Atenție la virgule? Nu știu ce spuneți voi, dar eu am fost asigurată că, în acest context, libera exprimare e de admirat, la fel și conținutul. Scheletul se acceptă. Sigur, schelet fără virgule? Poate că nu, poate că da… Nu-mi stă în gând să nu fi participat la “Mihail Iorda-che”. Fie și pentru singura și ultima dată… Oricum, adio concursurilor de liceu! Ierta-ți-mă, acum mai am de rezol-vat vreo mie de variante de Bac… ANDREEA NICA, clasa a XII-a, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava Din scenă, ca din culise M-am bucurat mult când am fost anunțată ca finalistă a Concursului național de criti-că literară „Mihail Iordache”. Nu mai participasem până acum la un astfel de concurs, iar timpul mi s-a părut a trece prea încet… În Suceava ploua torențial vineri după-amiază când am ajuns, trenul avusese întâr-ziere, așa că am intrat în sala Bibliotecii Bucovinei cu emo-ție. Numărul mare de oameni m-a intimidat și m-am grăbit spre capătul încăperii. După deschiderea oficială a mani-festării culturale, a urmat o pauză de cafea în care i-am cunoscut pe o parte din parti-cipanți. Multe fețe noi, tineri de vârsta mea, care vorbeau despre literatură și despre alte arte. Acomodarea a fost rapi-dă și m-am bucurat să văd atâția colegi de generație cu care împărțeam aceleași pa-siuni. Cafeneaua literară care a urmat a fost moderată de poeta Carmen Veronica Steiciuc, avându-i invitați pe Andrei Grigor, critic literar, și Livia Roșca, poetă, precum și pe alte personalități sucevene. Discuția dintre invitați și noi, participanții la concurs, s-a desfășurat în jurul poeziei contemporane și a trăsăturilor de condei care fac diferența între un critic literar autentic și unul care se autoproclamă a fi așa. În camera de internat, împreună cu două colege din județele Vaslui și Botoșani, am continuat să vorbim de-spre calitățile pe care trebuie să le aibă un scriitor cu ade-vărat bun. Emoția stârnită de proba din dimineața urmă-toare și curiozitatea de a ne cunoaște mai bine ne-au ținut treze până după miezul nopții. Subiectul probei scrise de sâmbătă a fost accesibil, dar mai puțin ofertant din punctul de vedere al construirii eseu-lui argumentativ. Având însă în vedere faptul că aparținea lui Eugen Simion – „Fragmen-te critice” – a avut legătură directă cu cerința și tema con-cursului. Mi-a plăcut! În tim-pul necesar comisiei pentru corectarea lucrărilor, am pro-fitat de vremea absolut super-bă și m-am plimbat prin oraș. L-am cunoscut pe Victor Ov. Rusu, scriitorul din Suceava al cărui volum l-am recenzat pentru concurs. A fost o întâl-nire cel puțin interesantă. La ora 17 s-au decernat premiile. Unii au fost nemulțumiți, alții radiau de bucurie. Cu această ocazie l-am cunoscut pe un alt membru al juriului, Nicolae Crețu, critic literar ieșean, care ne-a vorbit foarte sincer și deschis despre tendințele actuale în literatura română contemporană. La sfârșit am constatat că are dreptate în multe privințe și că nu pot decât să continui a fi credincioasă mie însămi scriind e-xact așa cum simt. Despărțirea de colegele de cameră a fost rapidă, dar tristă. Ne-ar fi plăcut să mai stăm împreună măcar o săptămână. Sigur nu ne-am fi plictisit! Pe drumul spre casă, recapitu-lând evenimentele trecute, am conchis cu bucurie că a fost o experiență deosebită din care am avut multe de învățat. De pildă, că eforturile sunt răs-plătite în final, că interacțiunea cu alți oameni cu care împărtă-șești pasiuni asemănătoare e benefică spiritului și că e bine că există oameni preocupați să promoveze și să încurajeze tinerii care au un cuvânt de spus despre literatură. Pe scenă au rămas acum doar liceenii. În culise ne așteaptă, critic, Bacul… ADRIANA COCÎRȚĂ, clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei
Comentarii