Un bărbat din Păltinoasa a fost înjunghiat într-un bar din localitate, iar rudele nu-și puteau explica nici ieri de ce s-a întâmplat tragedia. Mintar Constantin, de 32 de ani, bea o bere în barul “Vio”, joi seară, în jurul orei 22. La un moment dat, în local a intrat un alt individ, Emil Adrian Cercel, de 28 de ani, din Capu Codrului, a luat și el o bere și s-a așezat la masa lui Mintar, ca numai după câteva minute să-i înfigă un cuțit în piept și să-l omoare. Chelnerița care servea în bar la acea oră a și declarat, de altfel: „Mintar bea berea când a venit celălalt, a luat și el una și s-a așezat la aceeași masă. Eu m-am dus să servesc pe altcineva, când am auzit o bufnitură. L-am văzut pe Mintar într-o baltă de sânge, a mai răsuflat de două ori și a murit. Celălalt a fugit imediat din bar. Toate au durat câteva minute, nu i-am auzit măcar să fi stat de vorbă mai aprins, să se fi certat de la ceva”, a povestit femeia. Singurii care păreau să știe de ce bietul om și-a pierdut viața erau membrii unor partide politice conform cărora răfuiala ar fi avut tentă electorală. Rudele victimei au negat însă că omul ar fi fost implicat în lupta electorală, iar oameni din sat se uitau îngăduitori la ziariștii ce puneau întrebări pe această temă. “Nu făcea, dom’le, nicio politică. N-a fost nici consilier, nici nu știu să candideze pentru ceva. Îs nebuni aștia în campanie! Fac politică și din necazul omu-lui”, vorbeau câțiva localnici din Păltinoasa, adunați pe marginea drumului. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au început urmărirea penală împotriva lui Emil Adrian Cercel, pentru săvârșirea in-fracțiunii de omor calificat. Acesta a fost reținut pentru audieri, iar astăzi va fi prezentat Tribunalului cu propunere de arestare preventivă. „S-a reținut că în seara zilei de 22.05.2008, în jurul orei 22, în timp ce se afla într-un bar din localitatea Capu Codrului, județul Suceava, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict spontan cu victima Mintar Constantin, din aceeași localitate, în vârstă de 32 de ani. Învinuitul a scos din buzunarul pantalonilor un cuțit, pe care l-a folosit peste zi la cosit, cu care i-a aplicat victimei o singură lovitură în zona pieptului, aceasta suferind o leziune în urma căreia în scurt timp a decedat”, a comunicat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Adrian Cercel riscă, pentru omor calificat, o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Emil Adrian Cercel de 28 de ani l-a înjunghiat mortal pe Constantin Mintar la câteva minute după ce a stat cu el la o bere > Membrii unor partide politice au dat tentă electorală tragediei, dar familia mortului și oamenii din sat neagă că acesta ar fi fost implicat politic > Ultimul cuvânt l-au avut însă procurorii criminaliști
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii