Potrivit directorului executiv-adjunct al DSVSA, dr. Dănuț Botezan, „cârnatul afumat la crud provenea de la M. H. și R. A. din Vatra Dornei, care l-au pus în consum, examenul trichinelosopic fiind realizat prin metoda digestiei artificiale pentru detectarea larvelor de Trichinella Spiralis”. Conducerea DSVSA a mai informat că rezultatele examenului de laborator vor fi comunicate Poliției pentru continuarea cercetărilor în cazul persoanelor care s-au îmbolnăvit în urma consumului de carne infestată. Conform datelor oferite de ASP Suceava, în urma investigațiilor efectuate de aceasta în focarul de trichineloză apărut în comuna Dorna Candreni și în municipiul Vatra Dornei, numărul bolnavilor suspecți de trichineloză se ridică la 21. Marți, două cazuri de trichineloză erau confirmate de laborator. Alimentul încriminat este cârnatul crud afumat de mistreț, despre care vânătorul care l-a preparat a declarat că avea în compoziție carnea de mistreț repartizată oficial prin filiala de vânătoare din Vatra Dornei, lui și altor 3 vânători. Reamintim că primul caz suspect de trichineloză a avut debutul pe 5 mai, iar ultimele două pe 20 mai, fiind vorba despre pacienți adulți cu vârste între 20 și 84 de ani și despre doi copii, unul de 2 ani și un adolescent. Sunt forme ușoare ale bolii, mai puțin unul, în formă gravă. La Secția Infecțioase de la Spitalul Județean Suceava a ajuns unul dintre cazuri, suspect de asemenea de trichineloză, fiind vorba de un medic dentist. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, dr. Tiberius Brădățan, este de asemenea o formă ușoară a bolii, fiind în lucru probele biologice prelevate de la pacient.
În urma analizelor de laborator efectuate de DSVSA Suceava pe 20 mai, în cârnatul de mistreț a fost depistată Trichinella spiralis, vinovată de îmbolnăvirea cu trichineloză a mai multor peroane din Vatra Dornei, care au mâncat în grup carne și preparate din mistreț.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii