Fotbal, Juniori

Punct final în campionatul de juniori al Ligii a IV-a

Duminica trecută s-a tras cortina peste campionatul Ligii a IV-a rezervat juniorilor. Încoronată cu titlu de campioană încă din penultima etapă, CS Gura Humorului a câștigat la pas ultimul meci, scor 3-1 pe terenul celor de la Bucovina Rădăuți.
 

Tinerii jucători pregătiți de Gigi Lazăr s-au impus grație golurilor marcate de Flutur și Kuruc, de două ori, reușita de onoare a gazdelor fiind semnată de Sofițchi. Podiumul final al campionatului a fost completat de Juventus II Fălticeni și Rapid CFR Suceava, în timp ce lanterna roșie a clasamentului a fost preluată chiar în ultima etapă de juniorii de la Foresta Moldovița. Ultima etapă Cetatea II Arbore – Rapid CFR Suceava 2 – 5 Bucovina Rădăuți – CS Gura Humorului 1 – 3 Unirea Boroaia – Bucovina Bădeuți 5 – 1 Flacăra Roșie Udești – Minerul Iacobeni 3 – 4 Zimbrul Siret – Viitorul Liteni 1 – 1 Avântul Todirești – Juventus II Fălticeni 0 – 2 Dorna Vatra Dornei – Foresta Moldovița 7 – 0 Bradul Putna – Florconstruct Pătrăuți 3 – 2

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI