Calendarul, la ziua fe-meii, calendarul de la ziua lu’ Cutărică…, calendaru… Încolo, dăm slobod la prea… puțină simțire (mai intimă) către apropiați. În fuga tă-lâmbă la care ne-am antamat și zorim, în goana bolândă după făcutul paralelor ori a politichiei ciumate, punem, tragem chestiile de corazon (afectele) – piese musai că principale la tocmirea vieții fiștecăruia – pe linie moartă! Halal! Iubim mai abitir lu-crurile decât ființele, păcatul de moarte al evului nostru – când mediu, când media. Și de Costică-Costică, și de Giorgică-Giorgică ne amin-tim, iată, doar la Sf. Așteaptă ori la Paștele cabalin. Barem s-o facem, lungă ori lată, ca pilangiul din povestea lui Strătănică Pavelică… care bea el din An în Paști, da’… și-n fiștecare zi. Asta e cu ziua lu’ Costică, lu’ Cutărică. În pururea inimă bună. Cu bucurie, cu dragoste, în pace. Cu îndelungă răbdare și bunătate, mai ales bunătate, Costică, Costică! De la Miti-că, Mitică…
Ce de nărav prost am: îmi aduc a-minte de… Costică-Costică & de Ileana Cosânzeana – apropo –, doar azi, când îi văz cu roș în calendar! Hâd obicei, nasoală trebușoară! E un afront adus prieteniei, nu?! Să-ți slăvești, să-ți amintești de amici doar când ne împunge sorocul din calendar. O dată pe an, din anul de 360 și mai bine de zile, din anul de 365 de nopți! Caraghioasă treabă! Numai atâta merită oa-menii noștri!? Sigur, scuza pare că vine de la sine: da, ceea ce se simte adânc se rostește arar! Bine-bine, o fi, da, da’ inima dacă mi-ar bate numai din An în Paște? Dacă măria sa Soarele ar răsări (și apune) tot așijderea? Dacă ar fi să mă furajez, să… baleg sau să… copulez doar… o singură dată pe an, hîî?! Cum ar hi?! Cât de puțin ocupă în viața noastră viața celor-lalți… Ce de ușor ne uităm prieteniile?! Cât de greu ne amintim de amici! Noroc că ne mai îmboldește calendaru’.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii