Mircea Aanei, pe… potecile primăverii !

După trei cărți de poezie, profesorul Mircea Aanei ne surprinde cu publicarea unui roman autobiografic de 268 de pagini. Apărut la Editura Accent Print din Suceava, volumul poartă un titlu metaforic: „Potecile primăverii”. Autorul reînvie, cu sinceritate și nostalgie, trei etape din viața sa: copilăria, anii de liceu și perioada studenției. Surprinzând cu ochi critic fapte, întâmplări și trăiri semnificative, Mircea Aanei se înfățișează pe sine cu aceeași exigență cu care sunt surprinse și celelalte personaje ale cărții. Relatarea este vioaie, suculentă, plăcută la lectură. Cititorul are impresia că paginile se parcurg de la sine, într-un ritm susținut ce pare să excludă nevoia de pauză.
 

Scriitorul are curajul să-și pună sufletul în palmă, neascunzând nimic important, creionând inclusiv aspectele mai puțin plăcute ale realității. Nu idilizează, nici nu urâțește lumea lăsată în urma sa, ci o zugrăvește cu realism și seriozitate. În această atmosferă de viață autentică, se perindă prin fața ochilor noștri părinții, frații și surorile, prietenii din copilărie și adolescență, colegii de liceu și de facultate, fetele pe care autorul le-a iubit. Fiecare dintre aceste chipuri a rămas în memorie cu un anumit rol jucat în formarea tânărului dolheștean. Sunt descrise, în câteva pagini ale romanului, și primele experiențe erotice, precum și implicațiile lor asupra vieții personajului narator. Pe de altă parte, spații ample din această lucrare sunt dedicate celor două povești de dra-goste, de la finalul liceului și din ultimul an de facultate. Avem de-a face, până la urmă, nu numai cu un Bildungsroman, ci și cu un roman de dragoste: o dragoste curată, totuși neîmplinită; o dragoste înaripată, dar, în cele din urmă, prăbușită. Unele personaje ale cărții „Potecile primăverii” s-au mutat deja în stele: mama, tata. Sora cea mai mare, primii dascăli dolheșteni, dirigintele și alți magiștri din liceu, câțiva profesori sau colegi din anii studenției. Autorul aduce un pios omagiu și le închină, cu prețuire și recunoștință, romanul său. Putem, așadar, conchide că ne aflăm în fața unei reușite producții literare ce mustește de viață trăită, de viață adevărată. Că simțim nevoia să spunem odată cu T. Arghezi: Carte frumoasă, cinste cui te-a scris ! Prof. AUREL COTOS P.S. Pentru procurarea cărții (de găsit și la librărioara „Humanitas” din Suceava, vizavi de redacția ziarului Crai nou), apelați tel. 414 166; 414 153; 0742/ 029953…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI