Violența domestică (III)

„Când dreptatea n-are putere, puterea are dreptate!” (Andre Malraux)
Iată, spre exemplu, „lupta” Ligii Pro Europa „a făcut un studiu” asupra educației religioase în școlile publice și a „constatat” că manualele de religie „sunt concepute tendențios, incită la violență și-L prezintă pe Dumnezeu ca pe un bau-bau”, și „întărește” afirmațiile prin decupaje scoase din context „ca să pice bine” și să concluzioneze că religia „nu promovează interesul copilului, ci pe cel al Cultului Ortodox”1, așa că cere eliminarea religiei din școli și „socotește” că tot mai bine este fără Dumnezeu.
 

Ce-i drept, Liga aceasta este atât de mediatizată, încât „te face să spui ca ei, dar cine sunt ei? Președinte: Smaranda Enache, membră a Grupului pentru Dialog Social și fostă activistă comunisto-atee; membri: Remus Cernea, liber cugetător, „un domn simpatic, cu părul lung și cârlionțat”; Mircea Toma, cel cu drep-turile omului; Emil Moise, cel care poartă război cu icoanele; Laura Andreșan, cea cu interzisul de la mie-zul nopții, și alți „reprezen-tanți ai Societății Civile” din România. Ei sunt reprezentanții celor 99,9 la sută dintre români? Doamne ferește! Ei reprezintă acel probabil 1 la sută din populație, care s-au declarat atei, dar au tupeul să spună că ne reprezintă pe noi, iar televiziunea publică pe care noi o plătim s-a transformat în portavocea opiniilor acestor „domni și doam-ne”, care au găsit o altă cale de a moraliza pe „bieții ro-mâni agresați de manua-lele de religie pentru că Îl predică pe Dumnezeu”. De aici și până la vio-lența generalizată nu mai este decât un pas! De ce? Pentru că o societate zidită fără Dumnezeu este moartă spiritual, iar societatea pro-pusă de ei acum te cheamă „la miezul nopții”, pentru că peste câtva timp miezul nopții va fi în plină zi. Ce răspuns vor da acești „luptători pentru drepturile omului” la întrebarea Mântuitorului: „Dacă lumina care este în tine este întuneric, întune-ricul cum va mai fi?” Vor răspunde că „n-au treabă cu El, nu-L iau în seamă”, de parcă „ar fi după ei”; vor trebui să răspundă „musai”. Totul pornește de la „Ochiul Minții”, că zice Domnul: „Luminătorul trupului es-te ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric!” (Luca XI, 34-35). Să simplificăm: Lumina este Dumnezeu, ochiul minții este scânteia de dumnezeire din noi, adică discernămân-tul, or, a refuza colaborarea cu El însemnează alegerea întunericului cunoștinței, iar viața în întuneric, adică în necunoaștere, generează violență de tot felul. Chiar acești susținători ai dreptu-rilor omului devin violenți cu noi și încalcă dreptul nostru de a crede în Dumnezeu și de a-L socoti „Lumina lumii”, de a ne pune icoanele pe pereți pentru a avea modele în educație, de a rosti Tatăl nostru, care ne învață să iertăm pe cei ce ne greșesc… Da, devin violenți pentru că nu vrem să le acceptăm părerile, că nu vrem să ne întâlnim la miezul nopții cu doamna Andreșan, nu vrem să renunțăm la Tatăl nostru cum vrea Domnul Cernea2, nu vrem și gata, e dreptul nostru, pen-tru că și noi avem drepturi, dacă le mai avem, cine știe? Cum se poate diminua violența domestică? Întorcându-ne la Adevăr, la lumină, „ștergând fereastra sufletului ca să poată pă-trunde lumina”3, refuzând întâlnirea de la miezul nopții cu doamna, spunând cât mai des Tatăl nostru pentru ca „Împărăția lui Dumnezeu să vie pe pământ!” și sădind în sufletul copiilor noștri iubirea, „care întrece toate virtuțile” (I Cor. XIII, 13). Familia trebuie „guvernată” după morala creștină ca rod al împlinirii Legii lui Dumne-zeu, iar reușita ține de practica liturgică. Noi nu spunem că în familiile creștinilor prac-ticanți nu s-ar „consuma” și unele acte de violență verbală, pentru că păcatul „e pe oameni”, dar n-ai să-l vezi pe cel ieșit de la spovedanie să ia toporul ca să lovească pe cineva, pentru că „se teme de judecata lui Dumne-zeu!” (Va urma) Pr. IONEL FILON 1 Ziarul „Lumina” din 02.04.2008. 2 Ibidem. 3 Pr. Prof. Const. Teșu, „Despre Taina Spovedaniei”, temă susținută la Conferința A.S.C.O.R. Suceava, în ziua de 03.04.2008.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI