Meseria de OM…

Acu niște anișori, și era pe la începutul lui decembrie, am fost la o înmormântare în Mușenița Siretului. Sigur, la evenimente de genul ăsta voi mai fi fost, da’ parcă niciodată la vreunul unde să văz că nimenea din cei strânși acolo să-și petreacă defunctul drag nu plângea!? Hm! NIMENI! Și neamurile, toate în păr, acolo. Aveam să pricep mai încolo unde era șpi-lul: nici nu era nevoie! Cam ca-n învățătura povestită de Herodot (că străbuneii scânceau la naștere de prunci și se… hlizeau la moarte). Nu era nevoie de… apă la șoricei (duc filmul de la Mușenița mai departe): bătrânica răposată (să fi avut vreo 40 de kile?!) își trăise traiul în armonie (90 de anișori) și-și păpase frumușel mălaiul (în bucurie). Făcuse trei copii, bărbatu’su îi muri cam tot la aceeași etate. Da’ ce copii crescuți și sporiți în învățătură! Ce copii! Da’ ce mariaj ferice avură! Dau fila…

 

Ieri, da’ asta-i altă poveste (pe care o voi dezvolta la sorocul ei), am fost la înmormântare în Voievodeasa-Suceviței. Deși alt… scenariu, natural, datele problemei mi s-au redeșteptat, cumva, aievea. Parcă eram iară la o petrecere în bucurie și lumină! Viață așezată, în rânduială și rostuire înțeleaptă, inteligentă. O bătrânică mult dragă îmi spunea că toată viața ei și-a dorit să moară cu cântecul Hristos a-nviat la cap! Hristos a înviat! Păi nu!? Daaa’… Abia când m-am întors seara, târziu și pe la casa cui mă are, și m-am uitat, în juru-mi, la veselia & hărmălaia electorală, la-la-la paranghelia turbată ce a cuprins, endemic-epidemic, țărișoara, în acorduri, pardon, dezacorduri bolânde de… răstriște & jale, în gălăgia personagiilor care mai de care (muiate, opulent, în suculent baiț demagogic și doctrine facile), apoi aflați, iubiți pământeni vremelnici (cu toții călători!), abia atunci m-a cuprins de-adevăratelea… plânsu’! Da’ un plâns ca lumea, gospodărește…