Aparatul va fi deservit de doi medici specialiști, unul care va lucra permanent, celălalt – periodic. Imagistica medicală se referă la obținerea de informații privind starea fiziologică ori patologică, pe baza interpretării imaginii unei porțiuni a corpului. Definit în felul acesta, termenul este foarte larg, deoarece imaginile ce se pot obține se bazează pe fenomene diferite, deci poartă informație diferită. O altă noutate la policlinica menționată este că Secția ORL a fost dotată cu echipament de endoscopie rinosinusală, în valoare de 38000 euro, care va fi folosit pentru explorare în scopul diagnosticării și pentru investigații chirurgicale. Prin această metodă pot fi sesizate semnele discrete ale bolilor inflamatorii, ale unor anomalii vasculare, ale unor tumori, iar prin intervenții chirurgicale pot fi tratate sinuzitele, polipozele nazale, pot fi înlăturați corpii străini ronosinusali, până la baza craniului. Chirurgia endoscopică oferă o precizie mai mare în îndepărtarea leziunilor, restabilirea ventilației normale și a drenajului muco-ciliar, permițând o recuperare rapidă a pacientului.
Un aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară (RMN), de peste un milion de euro, pentru investigații imagistice complexe, va funcționa în două săptămâni la Policlinica Bethesda, fiind achiziționat în leasing, în parteneriat cu firma Prima Medical, a informat ieri managerul policlinicii, dr. Ștefan Pușcașu. Domnia sa spune că este un aparat de tip deschis, ceea ce este un avantaj pentru pacienții care suferă de claustrofobie, știut fiind faptul că circa 30% din pacienți refuză investigația la aparatele cu sistem închis din acest motiv. “Aparatul va ajunge la sfârșitul săptămânii viitoare, instalarea durează 5 zile, astfel că în două săptămâni va fi funcționabil”, a declarat dr. Pușcașu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii