Legea spațiilor verzi nr. 24/2007 stipulează că folo-sirea neautorizată a terenurilor declarate spații verzi (aliniamentele drumurilor, perdelele de protecție) se sancționează cu amendă de la o mie de lei la 10 mii de lei (de la 10 milioane lei vechi la 100 milioane lei vechi). Pe de altă parte, schimbarea desti-nației respectivelor spații, „în speță folosirea naturii pe post de afișier electoral”, se „taxează” cu 5 mii-30 de mii de lei (50 milioane lei vechi-300 de milioane de lei vechi). Garda de Mediu Suceava a tras acest semnal și la campania electorală de la alegerile europarlamentare din noiembrie 2007, partidele care atunci nu au respectat legea și totuși au scăpat de sancțiuni, respectiv PS și PNG, putând fi amendate, pentru nerespectarea măsurilor trasate anterior, cu sume cuprinse între 50 de mii și 100 de mii de lei (500 de milioane de lei vechi și 1 miliard de lei vechi). „Dacă vom ajunge în situația-limită de a aplica prevederile legii, nu vom sancționa un făptaș anume, ci partidul în cauză, persoană juridică, reprezentată prin președintele formațiunii. În acest sens, vom face reconstituire și vom întocmi un act de control cu martori”, a reliefat Constantin Harasim, șeful Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Suceava.
Președinții formațiunilor politice care postează afișe pe arbori riscă sancțiuni de până la 100 de mii de lei, respectiv 1 miliard de lei vechi. Avertismentul a fost lansat ieri, de șeful Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Constantin Harasim, care a precizat, într-o conferință de presă, că are informații certe că, în mai multe localități, materialul electoral a fost bătut în cuie sau prins cu pioneze pe copacii din parcuri ori de pe marginea drumurilor. Comisarul șef județean le-a dat partidelor politice o perioadă de grație de maxim o săptămână să-și recupereze afișele, după care se va trece la aplicarea sancțiunilor contravenționale.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii