Ion Lungu a scos la bătaie programul de dezvoltare a Sucevei

Primarul Sucevei, Ion Lungu, și-a prezentat, joi, programul de administrare a municipiului Suceava pe următorii patru ani, program ce are la bază un singur principiu – „Suceava-oraș european”. Ion Lungu a spus, într-o conferință de presă, în care a fost flancat de patru dintre candidații la Consiliul Local Suceava din partea PD-L, că scopul pentru care conceput acest program este de a face din municipiul reședință de județ un etalon în materie de dezvoltare și modernizare.
 

Primarul a explicat că în mandatul următor „Primăria va fi guvernată de cele mai impor-tante principii din Codul European de Conduită al ale-șilor locali: 1. supremația le-gii; 2. supremația interesului public; 3. respectarea disci-plinei bugetare și financiare”. „Principalul nostru scop îl reprezintă aducerea municipiu-lui Suceava la nivelul unui oraș european, obiectiv care, odată atins, va contribui la prosperitatea cetățenilor în contextul unei creșteri economice sănătoase și a unei dezvoltări durabile în domeniul administrativ și socio-cultural”, a explicat Ion Lungu. El a ținut să menționeze că întregul program este concepție proprie și înseamnă de fapt coagularea intențiilor sale (în principal) și ale viitorilor aleși locali PD-L ai municipiului Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI