Jandarmii fălticeneni sunt alături de cei aflați în nevoie

În spiritul păstrării valorilor creștine, cu ocazia apropierii Sărbătorilor Pascale, în zilele 23 și 24 aprilie cadrele militare de la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni au desfășurat acțiuni caritabile, de sprijin al instituțiilor patronate de unitate, dar și al unor persoane fizice aflate în situații dificile.
 

Prin contribuția cadrelor unității s-au oferit ajutoare persoanelor vârstnice din Căminul de bătrâni de la Mănăstirea Bogdănești, copiilor din Serviciul alternativ de tip familial Fălticeni, copiilor de la fundația „Mila creștină” din localitatea Dolhasca, precum și unui cadru militar în rezervă. Din banii jandarmilor s-au cumpărat alimente de bază și produse specifice Sărbătorilor de Paști. Așa cum ne-a informat purtătorul de cuvânt al Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni, Cătălin Ungureanu, „atmosfera în care s-a desfășurat activitatea a fost una emoționantă, dorindu-se și pe viitor o colaborare strânsă și permanentă între instituția jandarmeriei și cei asistați”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI