Dolhasca

Pelerinaj muzical în Duminica Floriilor

Chiar dacă la Dolhasca nu se organizează un pelerinaj la propriu în Duminica Floriilor, ca în alte orașe din țară, în fiecare an, în această zi sfântă, la Casa de Cultură „Alexandru Arșinel” are loc concertul pascal „Urcuș spre Înviere”. Corala „Bucuria Învierii” a Parohiei „Învierea Domnului” din Dolhasca, în parteneriat cu Parohia, Primăria și Casa de Cultură doresc să aducă, astfel, în fiecare an, în mintea și în sufletului publicului, semnificația deosebită a acestor zile care premerg Sărbătorii Învierii.
 

Ediția a VIII-a a concertului s-a remarcat anul acesta prin prezența Ansamblului folclo-ric „Balada Bucovinei” din Suceava (dirijor – prof. George Sârbu) și a Grupului psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava (dirijor – Maxemiuc Petru Daniel). Au fost prezen-te, de asemenea, formații locale care au reprezentat Gru-pul Școlar „Oltea Doamna” Dolhasca, Grupul „Flori de tei” de la Școala Gulia (dirijor Maria Tataru), Grupul „Înge-rașii” de la Grădinița Dolhas-ca și alte două grupuri de copii de la aceeași grădiniță, coor-donați de dna Tatiana Grosu, respectiv de dna Alexandrina Raicu. Corala „Bucuria Învie-rii” (dirijor Petru Valerică Rai-cu) a încheiat spectacolul. O idee deosebită a fost aceea de a presăra spectacolul cu câteva proze scurte din volumul „Vântule, pămân-tule” al lui Tudor Arghezi, proze care reprezintă frămân-tările omului în relația cu Dumnezeu. În acest context, spectacolul a debutat cu un fragment reprezentativ, cre-dem, pentru încercările prin care trebuie să treacă organi-zatorii săi, întâmpinând indi-ferența și superficialitatea unor oameni care, din păcate, au putere de decizie: „Pentru ce, Doamne, atâta cruzime și atâta măcel în grădina ta frumoasă? (…) Este drept să ne înghițim unii pe alții? O floare înnăbușește o floare: un om pe alt om ucide. Este drept?…” Așadar, spectacolul de anul acesta a fost un manifest împotriva uitării, a igno-ranței, a superficialității și a nonvalorii. Muzica corală religioasă e un labirint frumos, dar dificil, un labirint în care cu greu gă-sești cea mai frumoasă și mai perfectă formă a mesajului. Chiar dacă poate că nu și-a atins încă toate năzuințele, Corala „Bucuria Învierii” din Dolhasca nu a renunțat nicio-dată să aducă armonia sune-telor în sufletul celor care o ascultă și să înalțe rugi muzi-cale către ceruri, rugi care, vă mărturisesc, au o forță deose-bită și dau aripi… Organizatorii au speranța că reverberațiile profunde ale acestui concert pascal vor dăinui în timp și că vor reuși să promoveze adevăratele valori ale spiritualității ro-mânești. (ELENA RAICU)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI