În perioada analizată, valorile de trafic înregistrate în punctele de trecere a frontierei aflate în subordinea DPF Rădăuți au fost de 573.840 de persoane, față de 365.667 – în perioada similară a anului 2007. În același timp, au circulat 177.712 de mijloace de transport, față de 125.892, în 2007. Această creștere este urmare, în primul rând, a eliminării vizelor pentru Republica Ucraina. S-a înregistrat și o creștere a numărului de lucrări penale cu 91, o creștere a faptelor penale constatate cu 41 și o creștere a făptuitorilor cu 68, față de trimestrul I al anului 2007. În perioada analizată, la frontiera româno-ucraineană, s-au înregistrat 7 cazuri de contrabandă, în care au fost implicate 24 de persoane, față de 5 cazuri în aceeași perioadă din anul 2007. Au fost reținute în vederea confiscării 162.787 pachete de țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 676.627 de lei, și s-au aplicat 366 sancțiuni contravenționale în valoare de 246.888 de lei.
La sediul DPF Rădăuți a avut loc, ieri, ședința de evaluare a activităților desfășurate în primul trimestru al anului 2008. A participat, din cadrul IGPF, chestor de poliție Vasile Moțoc (n. red., sucevean), adjunctul șefului IGFP România. Invitați au fost prefectul Ștefan Alexandru Băișanu și reprezentații celorlalte structuri MIRA din județ.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii