De la Gura Humorului la Rio Negro și Curitiba

Emoțiile nu mai conteneau. Oameni cumsecade, ospitalieri, gazde primitoare. Frumusețile Braziliei mă fascinau. Printre mulți localnici am cunoscut și o familie de români fericiți: Valentin Onofrei, inginer constructor naval, și soția sa. Erau stabiliți de mai mult timp în Brazilia, aveau tot ce le trebuie. Eu, în schimb, eram mai tot timpul cu gândul la expoziția ce trebuia deschisă la Biblioteca Publică din Curitiba. Aveam un program încărcat, pe care țineam să-l respect cu strictețe.

 

A doua zi, dimineață, la prima oră, am fost, împreună cu profesorul A.G. Celestino, oaspete al redacției ziarului „Gazeta do Povo”, unde am avut ocazia să o cunosc pe cea mai vârstnică ziaristă de aici, doamna Rosi de sa Cardoso, cu o vechime de peste 42 de ani la aceeași publicație. Tot aici m-am împrietenit cu celebrul caricaturist Paisaiho, cu care am făcut schimb de caricaturi. Muzeul „Frans Krajcberg”, cu o splendidă colecție de sculptură în lemn, Muzeul „Oscar Niemeyer”, impresionant ca mărime și cu exponate inedite, Grădina botanică din Curitiba sunt doar câteva dintre obiectivele vizitate, care mi-au rămas în memorie. Inspirat fiind, la întâlnire cu directoarea Bibliotecii Publice Parana din Curitiba, i-am oferit în dar 44 de lucrări de grafică, cu tema „Omul și Cartea”, pe care le-am realizat într-un timp record, de 3 zile. I-am produs, prin gestul meu, o bucurie enormă. Nici acum nu-mi vine să cred că am avut puterea să realizez acele lucrări atât de repede. Pentru mine, totul a însemnat un examen, pe care l-am promovat cu brio. După vernisaj, când am răsuflat oarecum ușurat, a urmat masa festivă, cu personalități importante ale urbei, oameni de cultură, de multe… karate, precum senatorul Aluaro Dias, viitor guvernator al statului Parama, Orio Visto, președintele Universității din Curitiba, Joao Claudio Derosso, președintele Camerei din localitate, Ivan Milton Heller, scriitor celebru, Ronald Simon, pictor, și mulți alții. A fost o întâlnire și o masă de protocol de vis. Dar nici ceea ce a urmat, precum vizitarea localității Prudento-polis, situată la 200 km de Curitiba, sau a orașului Ponta Grossa, nu au fost mai prejos. Am întâlnit oameni de seamă, personalități de marcă, care mi-au lăsat o impresie deosebită. Vernisajul expoziției, pentru care, practic, m-am deplasat în Brazilia, a avut loc în data de 4 martie. Sincer să fiu, nu putea să cred și nici nu-mi închipuiam că manifestarea va fi organizată la un asemenea nivel. M-a impresionat enorm de mult văzând arborate steagurile României și Braziliei. Înainte de deschiderea oficială a expoziției, au fost intonate imnurile naționale ale celor două țări. Prezența consulului onorific al României în statul Parama, domnul Orcival Henning, a altor diplomați precum consulul Franței, al Ucrainei, al Filipinelor și Senega-lului m-a făcut să am iarăși emoții mari. Era un act de cultură căruia i se acorda o atenție deosebită, iar mie adrenalina mi se ridicase la maximum mai ales când am fost invitat la microfon să vorbesc despre Bucovina. Mă așteptam la o asemenea surpriză, de acea m-am și pregătit din timp. Să nu uităm că orașul Curitiba are aproape 3 milioane de locuitori, iar la acest eveniment a fost reprezentat, printre alții, și de un secretar de stat. A fost „ziua cea mare” pentru mine, finalizată cu un interviu de 45 de minute, pe care, împreună cu domnul prof. Celestino, l-am acordat televiziunii braziliene. Despre Bucovina, firește. Surpriza vieții a venit însă a doua zi, când am plecat cu autocarul, într-o excursie, la 800 km distanță, la Fozdo Iguazu, la una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cea mai mare, din unele punte de vedere, cascadă din lume, compusă din 275 de cascade și căderi de apă separate, pe o distanță de peste 4 km. Înconjurată de bamboo, palmieri și ferigi, populată cu papagali și decorată cu ruinele unei misiuni iezuite din secolul al XVIII-lea, Cascada Iguazu pare suspendată în timp și te fascinează. Mi se părea că mă aflu în paradis, într-o altă lume. Minunea, minunilor, peisaj mirific, de basm, pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Nu am crezut vreodată că, după câte suferințe am îndurat în viața mea, voi fi răsplătit într-un asemenea mod. Este un dar al lui Dumnezeu, pentru care îi mulțumesc și pe această cale. În viață, totul se plătește… Am revenit la hotel, obosit, dar cu o satisfacție deosebită în suflet. Nu am reușit să-mi descarc de pe card cele 3100 de fotografii pe care le-am realizat, dar o voi face-o cât de curând. Ora despărțirii se apropia. Mi-am luat rămas bun de la gazde și… la drum, pe calea aerului, peste Ocean. Înapoi la Gura Humorului, cu gândul la minunata Brazilie. La fațeta ei frumoasă, despre care, cu siguranță, voi organiza o expoziție de fotografii. Până atunci, o altă prioritate: o expoziție la Riga, unde voi pleca la începutul lunii mai. Mulțumesc familiei pentru înțelegere, mulțumesc domnului profesor Celestino! RADU BERCEA