- Cu cărțile pe… suflet
EUDOCHIA SESERMAN (de extracție vicovană) e o femeie așezată la locul ei. În vârstă, în profesie, în familie. Rar mi-a fost dat să cunosc un om mai așezat, mai blând, mai sporit sufletește! Mie mi-e foarte dragă și din pricină că văz în domnia sa pe omul, femeia cununată cu CARTEA! Nu că acasă o dau cărțile afară din casă! (Câte j’demii de episoade a avut celebra peliculă Dalas, ei bine, niciodată-niciodată prin cele interioare exorbitant de luxoase n-ai văzut niciodată vreo carte! Trist adevărat.)
Eudochia Seserman, cu soț profesor de Geografie & Franceză (prin Grănicești) și cu două mintoase și moțate fe-te cucuiete (Gianina și Sa-brina), a investit 35 de ani din viața ei (din cei 56, cât ar pre-număra la ceasul de față) în munca cu cartea. Am treabă cu Suceava de vreo 40 de ani, când intram răcan la Ștefan. Dar pe femeia aceasta, un om atât de simplu, după vorbă, după port, și o doamnă de cea mai aleasă condiție, ființând și… funcționând între umilitatea cea bună și noblețea cea scumpă, o știu… pe de rost! Din pricină de… cărți! Câte cărți i-ar fi trecut prin mână, numai dânsa poate să știe! Cum nici acum nu știe prea bine și ce meserie este cea ce face: gestionar, librar, șef de depozit?! Câte ceva (și câte totul) din toate cele… Atuncilea, cu răbdare din par-te-ți, iubite al nostru cetitoriu, hai să vedem cu ce se papă și ce rostuirea are astă menire pe coclaurii… iluminării. De minte, inimă și literatură… Datele problemei… …Am 35 de ani de muncă în librărie, am terminat postliceala, Biblioteconomia, la București, am fost repartizată la Centrul de Librării… Și, de-atunci, am lucrat la cartea la locul de muncă, la Serviciul Carte, la Casa Cărții, la co-lectura bibliotecilor… Iarăși la Serviciul Carte, și-acum la Depozitul de Carte… – Mai e cineva în Suceava cu 35 de ani de carte, întins!? – Nu. Nu cred. 35 de ani împlinesc pe 1 octombrie, anul ăsta! – O să țin minte. E culoar, e traseu spre Sf. Dimi… – Așa, daa ! M-am căsătorit mai târziu, la 35 de ani (a-proape) și… am doi copii minunați! Unul în clasa a X-a, la „Eminescu”, și unul în clasa a XII-a, la „Petru”, olimpică, națională, anul trecut a luat la Spaniolă, locul I pe țară; trebuia să meargă la Latină, la Engleză și la Spaniolă… – Locul I? – Locul I! La Galați. Și-a-cum pleacă la Iași. Și-a dat tes-tul Cambridge. Azi dă la școa-la de șoferi, era așa de spe-riată… Este foarte muncitoare. Cea mică este oleacă mai… șmecheră, dar merge f. b. – Cum ați îndurat cei 35 de ani de muncă în compania cărților? – Extraordinar de bine și simt că s-apropie pensia și mi-e frică! Așa-mi place să stau aici între cărți! Îmi place foarte mult între cărți: vin prima, plec ultima. Da’ nu că mă obligă cineva… Îmi place extraor-dinar de mult! – N-ați avut niciodată… – …repulsie?! Nu! Mergeam, când se făceau saloanele de cărți… Veneam la două noaptea acasă! Șezătorile literare care se făceau în județ, la Putna… Am venit odată la două după miezul nopții! La trei după miezul nopții… Era foarte frumos! Aflam foarte multe noutăți din culisele scriitorilor, din viața lor particu-lară… Am noroc că soțul meu e profesor, Geografie/Franceză, la Grănicești. E foarte înțelegător. Nu-l interesează că eu întârzii sau… Ne ajutăm reciproc, nu s-a pus pro-blema… Copiii au crescut la mama, la Vicov, și-s minu-nați! Îs foarte bucuroasă! Și-s foarte bucuroasă, cum să vă spun, le place foarte mult. Carte am foarte multă, am adunat de-a lungul timpurilor, am adunat multă bibliografie școlară… Mă bucur foarte mult că s-a privatizat Centrul de Librării. Avem niște oa-meni, nu știu cum să vă zic, deosebiți! Că s-au ținut și au lăsat Cartea! În toate județele din țară, s-au desființat! Aici au făcut mult pentru carte și ne-au lăsat în plata noastră să facem comenzi cum am știut noi dintotdeauna. Și ne-am axat pe carte. Bibliotecile le-am aprovizionat în conti-nuare, nu s-a pus problema… Dacă am avut edituri cu care nu lucram, care cer banii pe loc – ne-au dat banii și-am plătit cartea ramburs, ca să putem servi bibliotecile… Oameni deosebiți! S-a deschis acum trei ani librărie în Iași, plătim chirie destul de mare, dar merge, îs 10 oameni angajați acolo și fac față cu brio, acum am vorbit cu șeful de la Iași… Acolo am aranjat-o toată eu, două săptămâni… Am venit la 12 noaptea, la 11 noaptea… Așa de mult mi-a plăcut când s-a deschis! Ș-au venit profesori universitari, oameni în vârstă… – Și asta, taman pe Lăpușneanu’ Ieșilor, unde a fost Poșta, dacă știu bine! – Exact! Și veneau profe-sorii universitari și numa’ așa făceau și se uitau: A cui e librăria asta?!… După aceea, tot Suceava (dl Alexandrescu et comp…) au preluat Centrul de Librării de la Bacău (cu toate librăriile), au fost renovate toate librăriile așa, la standard, aprovizionate. S-a deschis Mall în Bacău… – !!! – Avem Arena Mall, librărie de 6000 de mp! Cine intră pe ușă nu-l vede pe cel din capătul librăriei, așa-i de mare! Apoi, la Vâlcea, la Sibiu, tot la Mall, avem librării foarte mari, 400 de mp. Și s-a mai deschis acuma recent la Deva… – Dumnezeulee! – Au murit librăriile! A fost o librărie a unei edituri… Și-acuma urmează Aradul… – Taman acolo ați ajuns! La ce folosește cartea?! Că de foame, că de sete… n-ar prea ține! – Nu pot renunța la nicio carte de-acasă. Că fetele-mi spun. Mama, uite asta nu se mai face, asta nu… Nu pot să renunț, se rupe ceva-n mine dacă aș renunța la o carte… le-am spus: „Ce veți face voi după ce eu nu voi mai fi, nu mă mai interesează, da’ deo-camdată aici rămân!” E-adevărat, e cam aglomerată casa! – Aveți multe cărți? – Multe! Multă carte. N-am numărat niciodată, îs și pe trei rânduri… – Și de citit, vreme este? – Am citit pe vremea tre-cută… – Cum zise cine zise: „Mulțumim iubite Condu-cător Ceaușescu, că ne-ai dat vreme de citit!” Că, ș-așa, al’ceva nu era ce face… – Am citit! N-aveam te-levizor, n-aveam altceva, nu calculator, nu internet, nu nimica… Am citit! Că și fetele tot mă-ntreabă: „Da’ de unde știi, mamică! Da de unde știi asta?”. Că tot ce am, totu-i citit. Multe, am fost proastă, le-am mai schimbat… Am multe enciclopedii, multe albume de artă, am luat tot ce-a fost de la galeriile Tretiakov din Moscova, Ermitajul de la Leningrad… Multă carte! Îmi clătesc și-acuma ochii, deschid Romantismul, un album de artă, la Ermitaj, am făcut și excursii, pe vremuri, am mers cu avionul, 14 zile am fost, Moscova, Leningrad, Kiev, și-n Germania, în Berlin, în Leipzig, am vizitat mult, și-aveam ghid foarte bun, și țara am văzut-o în lung și-n lat… Am vizitat aproape toată țara… Unde mă duceam, cău-tam să văd cum e aranjată cartea acolo, cum e pusă car-tea, cum e în Leipzig, da’ cum am putea face și noi să fie mai deosebit… Și cartea, dacă nu știi s-o aranjezi într-o libră-rie… De exemplu, la copii, la copii, dacă nu aranjezi car-tea… Deci o iei de la copilul mititel, ce-i poți arăta? Carte cartonată, după aceea carte de colorat, după aceea, cum începe, primele povești, „Scufița”… – Alfabetul! Alfabetizare, cumva. Altfel… – Standul lui trebuie să fie aranjat… – Ce-ați fost toată viața? – Librar, gestionar, șef la depozitul de carte, nici nu știu pe ce post îs… eu acuma, cum sunt… habar n-am… – Colegii fetelor Dv. îs ca… fetele Dv.? Citesc? – Foarte mult! Sunt în clase de elită, nivelul clasei peste 9, copiii sunt deosebiți, dotați… Îs buni copiii. – Cum rulează astăzi car-tea, comparând cu acum 25 de ani?… Vindem extraordinar de multă carte ! – …Să știți că nu mi se pare mare diferență. Deși, atunci, se dădea pe sub mână… Acu-ma este peste tot, noi vindem extraordinar de multă carte… Miliarde, miliarde! Știți ce-s alea miliarde!? 25 de miliarde, într-o lună, de exemplu… Părinții sunt foarte interesați, mă refer la manuale, foarte mult cumpără… – Se citește? – Se citește! – Mai mult, mai puțin? – Eu zic că se citește. Văd copiii care vin de la „Petru”. Și intră la fel ca-nainte. – Se cumpără mai a boalii ca-nainte? – Se cumpără… Nu pot să spun că e mare diferența… Este, într-adevăr, boala calcu-latorului, a internetului, mai găsești informații, dar nu sunt informațiile care sunt în carte… Fetele mele deja au făcut diferența… – N-am să citesc niciodată „Amintiri din copilărie” ori „Iarna… pe uliță”, la monitor! Sic… Ce bine v-au făcut cărțile? – Nu cred că mi-au făcut vreun rău… – Da’ bine?! – Bine mi-au făcut mult. – Sucevenii?! – Pe Moldova, noi am aflat și de la furnizorii care vin la poarta noastră, nu mai trebuie să mergem noi al ei, și cel mai bine se vinde cartea în Mol-dova (și-n general, în Su-ceava); deci, suntem cei mai cei mai față de Timișoara, Arad… Se vinde foarte bine aici, nu știu cât a ține… Că stau tot stau și mă-ntreb: cât o să mai țină?! Mie mi-a făcut cel mai mare bine și-acuma… Într-un timp citeam și cărți mai grele… Sunt lucrări, „Fenomenologia spiritului”, a lui Hegel, pe care am citit-o atunci, într-un timp, a fost o perioada așa, da nu mare… – Nu mi-ați spus ce rău v-au făcut cărțile? – Nu mi-au făcut niciun rău. Eu nu văd vreun rău de la cărți. Că… mi-am stricat ochii?! Că miopia a crescut?! Egal cu zero! – Cât aveți? – Minus 6… După ce m-am căsătorit n-am mai citit așa de mult… – Iată cum căsnicia face răul!? – …Am ținut pasul, dar nu mai… Apoi, copiii mi-au adus o satisfacție și-o împlinire sufletească, le văd că le place… Am lăsat fetele peste tot, ca să n-am probleme, ca să-mi povestească și-mi povestesc tot… Când ai un necaz foarte mare și ai luat o carte, ai uitat de toate… Și te-ai trezit că ești altul… Po’ să fie cartea cât de… rea, tot înveți ceva din ea! Nu există carte proastă… – Mai cată cineva pe Sandra Brown și pe Coruț Pavel, marile vip-uri ale tarabelor, mintenaș dupe revoluție? – Nu, nu, nuu… – Mi-a venit inima la loc! – Se cumpără foarte bine beletristică. La Vatra Dornei, e pe primul loc, vin din toată țară și-și ocupă timpul cu ceva ușurel… În rest, baza este bibliografia școlară… Apoi, sunt categorii și categorii de cititori care urmăresc anume colecții, un anumit domeniu, se duc direct la raftul lor… – Junimea citește? – Hî, păcat de ăștia cu bani mulți, să știți că ăștia nuu… Păcat, păcat! Cine-mi povestea că citește cu plăcere povești, când este foarte necăjit… Este o terapie a sufletelor… Marea majoritate a cărților sunt inspirate din realitate… Înveți cum să lupți și să fie bine… Așaa, te-ai uitat la un film, o trecut, l-ai uitat… De 35 de ani, zi cu zi, între cărți! O viață din cărți! De ce nu? Poate că sloganul ăla de ne cam hlizim la el – Ai carte, ai… – nu s-o fi perimat el chiar de tot! Citim și există. Citim și suferim! Citim și merem mai departe, mai încet, tot mai… O casă fără cărți un cor fără suflet. O carte și niscai cărți alcătuind și tocmind la cel Paradis magnific din care fost-am, vai !, izgoniți. Citiți să mai recuperăm ceva din spațiul edenic, cel magnific, de unde am fost alungați, la mânie, de Părintele cel Bun. Citesc și râd. Citesc și sufăr. Citim și iubim! Un fel de a fi. Vom crea – vom avea! Nu vom citi – nu vom fi ! Iar noi, noi n-am mai fi avut ce vă povesti… Dumi Brad, un malad și el al cetitului
Comentarii