Avem echipă ! Avem valoare !

CS Universitatea Suceava – Știința Bacău 31-30 (18-15)
Impresionant, incredibil, fantastic sunt doar câteva dintre calificativele care se potrivesc meciului CS Universitatea Suceava – Știința Bacău, iar lista ar putea foarte bine să continue. Când vezi un asemenea meci nu poți decât să te gândești ce frumos este handbalul și să încerci să-l trăiești din plin. Duminică am înțeles cu toții de ce, noi, sucevenii, ar trebui să ne apropiem și mai mult de ceea ce înseamnă handbalul. În sala de sport de la LPS, plină ochi, CS Universitatea și Știința Bacău au oferit un handbal total, admirabil! Știința venea după o înfrângere pe teren propriu cu UCM Reșița și pornea cu șanse egale în fața „studenților”. Băcăuanii, nici bine nu și-au intrat în ghete, că erau conduși cu 4-0, după un început de meci fulminant în care Răzvan Gavriloaia a punctat de două ori, iar Leonard Bibirig și Adi Mitrea au fost la locul potrivit în momentul potrivit. Handbaliștii suceveni au demonstrat încă o dată că sunt o forță în Liga Națională și, împinși de la spate de o sală arhiplină, au învins trupa lui Gabi Armanu și Stelian Bursuc.
 

Băcăuanii au plătit tribut încrederii orbești în propriile forțe și în parcursul excelent de până acum. Jucătorii lui Petru Ghervan au plâns de bucurie la finalul meciului. După golul lui Leonard Bibirg priveam pe chipurile lui Sandu Iacob, Gabi Armanu și Ionuț Rotaru și vedeam deznă-dejdea și tristețea din ochii lor. Ar fi vrut să facă orice numai să nu piardă. Ar fi vrut să fie peste tot pe teren numai să egaleze. Își doreau enorm de mult să se revanșeze după acel rezultat de egalitate din turul campionatului. Handba-lul, ca și celelalte sporturi, este un joc în care cel mai bun câștigă sau, uneori, cel mai ex-perimentat. De data aceasta, însă, regula nu s-a confirmat. Tinerețea, elanul și dăruirea din tabăra echipei antrenate de Petru Ghervan și-au spus cuvântul, iar experiența lui Le-onard Bibirg sau Cristian Adomnicăi și paradele lui Iu-lian Andrei din finalul me-ciului au fost decisive. Suce-venii au dovedit că sunt mai buni decât băcăuanii. Am văzut un meci nebun din toate punctele de vedere. Un meci care va dăinui mult timp în inimile iubitorilor de handbal din Suceava. Un meci care ne-a demonstrat că CS Universitatea merită să joace în cupele europene. Bibirig, Adomnicăi, Chiruț, Tcaciuc, Gavriloaia, Mitrea, Țuțu, Bur-suc, Zvanciuc, Pralea, Andrei, Ignat și ceilalți componenți ai echipei sunt jucătorii care în acest moment merită toată atenția. Cu atât mai mult, a-cum, când sunt aproape de a scoate Suceava în afara gra-nițelor țării. În Europa! CS Universitatea are una dintre cele mai scăzute medii de vârstă din Liga Națională. Ce dăruire au tinerii jucători ai lui Petru Ghervan și ce atitudine au în fața unei echipe mult mai experimentate – de-a dreptul incredibil! Leonard Bibirg a marcat atunci când trebuia. Atunci când echipa era în criză. În repriza secundă, în minutul 41, tabela electronică din sala LPS arăta pentru pri-ma oară egalitate, 23-23. Nu mai fusese egal din startul meciului. Leonard Bibirg s-a înălțat imperial la 9 metri și a trimis un trasor imparabil. Bogdan Apostu, unul dintre veteranii Bacăului, a rămas spectator. Era 24-23 pentru suceveni. Bibirig nu s-a oprit însă aici. Impulsionat de scandările tribunei, „Bibi” a mai marcat un gol. Suceava se desprinsese la două goluri, însă meciul era departe de a se fi încheiat. Mitrea a încercat o boltă, dar nu a avut sorți de izbândă. Arbitrii au dictat lovitură de la șapte metri pentru oaspeți. Sandu Iacob, golgheterul Ligii Naționale, a punctat și elevii lui Petru Ghervan mai aveau doar un gol avantaj. Ignat, Mitrea și din nou Bibirig au marcat, iar Universitatea Suceava s-a dis-tanțat la patru goluri. Portarul Iulian Andrei, intrat în locul lui Pralea, a făcut minuni între buturi. Mai erau șapte minute din joc. Armanu, antrenorul-jucător al băcăuanilor, și tâ-nărul Rareș Păunică au readus speranțele în tabăra Științei. La 29-27, Leonard Bibirig a înscris din nou și victoria se apropia tot mai mult de for-mația suceveană. În două minute, însă, oaspeții s-au a-propiat la numai un gol. 31-30 pentru „studenți”. 30 de se-cunde până la finalul meciului. Mingea este la Cristi Bursuc. Introdus de câteva minute pe teren, Bursuc jr. aruncă o pri-vire spre banca tehnică a oas-peților. Acolo se afla Stelian Bursuc, antrenorul Științei și tatăl jucătorului sucevan. Juniorul trage aer în piept și dă drumul la pasă. Inima sălii e cât un purice. O mișcare gre-șită și, pe contraatac, băcă-uanii ar putea egala. Toate eforturile sucevenilor ar fi în zadar. 10 secunde până la flu-ierul final. Pasele merg bine. 5 secunde. Întreaga sala strigă: 5, 4, 3, 2, 1. E gata! Final de meci. A fost finalul unui meci de povestit nepoților. Partida a constituit, de ase-menea, un duel tactic al an-trenorilor, Petru Ghervan și Leonard Bibirig, de o parte, și Gabi Armanu și Stelian Bur-suc, de cealaltă parte. Un duel câștigat de suceveni. Intere-sant este că ai noștri au mutat decisiv. Petru Ghervan l-a in-trodus pe teren pe Iulian An-drei, cel care a apărat două aruncări de la șapte metri în momentele cruciale ale întâlnirii. Ieri, în sala de sport de la LPS s-a auzit doar „Su-ceavaaa, Suceavaaaa”, o ga-lerie fantastică și un public ca-re a dovedit că a căpătat edu-cația handbalistică. Tinerii jucători ai lui Petru Ghervan au fost aplaudați de suporteri. La fel și băcăuanii. Fair-play total. De fair-play a dat dovadă și Cristi Adomnicăi, cel care în minutul 52 a ajutat cadrele medicale să-l scoată de pe teren pe Ionuț Rotaru. CS Universitatea a demons-trat încă o dată că este echipa victoriilor mărețe. La Suceava se câștigă tot mai greu. Cei care vin aici știu deja asta. Trebuie doar să mai amintesc doar fap-tul că Steaua, viitoarea cam-pioană, s-a impus la limită. După un asemenea meci pu-tem spune că pe lângă Suceava a câștigat și handbalul ro-mânesc. Și mai putem spune ceva: ”Avem echipă! Avem valoare!” Stelian Bursuc: „A câștigat echipa care a greșit mai puțin !” La conferința de presă, din tabăra băcăuanilor s-a prezentat Stelian Bursuc. “A fost un joc deschis oricărui rezultat, cu un ritm foarte bun. S-a văzut că ambele echipe au o infuzie de jucători tineri, dar și jucători cu experiență. După părerea mea, a fost un joc foarte bun. Felicit echipa suceveană pentru victorie și sper ca și noi să ne revenim și să avem evoluțiile bune de până acum. Noi am venit la Suceava să câștigăm. La orice meci plecăm cu acest gând, indiferent de numele adversarului. Astăzi a câștigat echipa care a greșit mai puțin”, a declarat tehnicianul Științei. Întrebat cu ce a fost echipa suceveană superioară celei a Bacăului, Stelian Bursuc a răspuns sec: “cu un gol”. Petru Ghervan: „Sportivii noștri merită felicitări pentru că astăzi au luptat exemplar” “Dacă ar fi să spunem pe scurt, putem zice că ne-am îndeplinit misiunea. Sportivii noștri merită felicitări pentru că azi au luptat exemplar. S-a văzut dorința de victorie care a fost cultivată pe durata săptămânii premergătoare meciului. La pauză, pe lângă oboseală s-a instalat și o oarecare stare de superficialitate, de care valoroasa și experimentata echipă băcăuană a profitat. Cred că în repriza a doua Leonard Bibirig a fost decisiv. Cred că victoria de azi o merităm mai mult pentru evoluția din prima repriză și pentru felul în care am destrămat atacurile băcăuane în partea secundă a întâlnirii. Noi îi cunoaștem foarte bine pe băcăuani, ei ne cunosc la fel de bine. Nu trebuie uitată nici evoluția foarte bună a portarului Iulian Andrei din finalul meciului. A apărat două aruncări din situație clară la Sandu Iacob. Este meritul lui și astfel ne-am menținut avantajul de două goluri. Acolo cred că s-au jucat punctele. Pe final de meci, atacurile noastre nu au mai avut consistență și aici trebuie să vedem ce facem pentru că mai avem trei meciuri și suntem aproape de a îndeplini obiectivul pe care ni l-am propus. Am avut emoții mari pe tot parcursul meciului. Nu am scăpat de ele nici când mai erau cinci secunde. În handbal, în câteva secunde se pot produce răsturnări de scor. Din fericire nu a fost cazul în meciul de azi. La scorul de 31-30 am reușit să ținem de minge și am terminat meciul în atac. Rezultatul de azi ne menține șansa de a prinde un loc de cupă europeană, însă mai avem trei etape și vom întâlni doi adversari foarte puternici”, a declarat antrenorul Petru Ghervan la conferința de presă de la finalul întâlnirii. Public de cupe europene ! La pauza meciului dintre CS Universitatea și Știința Bacău, brigada de arbitri formată din argeșenii Barbu și Nica s-a arătat surprinsă de atmosfera din tribunele sălii LPS. Cei doi au precizat că la Suceava se poate vorbi despre cupele europene în ceea ce privește publicul. “A fost o atmosferă excepțională. Și cei doi arbitri au recunoscut acest lucru. Nu știu dacă au numărat locurile, să vadă câți spectatori avem, dar eu cred că publicul a fost la înălțime și pentru asta vreau să le mulțumesc încă o dată. Toată lumea ne-a încurajat și ne-a ținut pe val da-că pot spune așa. Îmi pare sincer rău pentru cei care au venit la sală și nu au mai putut vedea meciul. Aici este într-adevăr o problemă care trebuie rezolvată cât mai repede. La ora 10.15 sala era deja plină. Din păcate, acestea sunt condițiile deo-camdată. Este păcat că oamenii care vor să vadă un meci și un spectacol sportiv să nu o poată face din cauza numărului mic de locuri. Sunt jucători care mi-au spus că uneori doar publicul îi face să reziste pe teren”, a concluzionat Petru Ghervan. Leonard Bibirig: „Mai sunt trei etape în care trebuie să aducem puncte” “Am întâlnit o echipă foarte bună și eu cred că avantajul terenului propriu și-a spus cuvântul. Știința este o echipă puternică. Sunt convins că ei vor termina campionatul pe podium. Sper ca și noi să fim la final între primele șase echipe din Liga Națională”, a declarat Leonard Bibirig. Felicitat pentru faptul că a câștigat duelul cu Sandu Iacob, “Bibi” a spus că nu a fost un duel între el și internaționalul băcăuan. “A fost un meci între CS Universitatea și Știința Bacău, un meci în care s-a jucat șapte contra șapte. Nu am nimic cu Sandu Iacob”. “Victoria de azi ne dă dreptul să sperăm la cupele europene. Nu trebuie să uităm că mai sunt totuși trei etape în care trebuie să aducem puncte” a încheiat veteranul din lotul “studenților”. CS Universitatea și Minaur Baia Mare, la egalitate de puncte Lupta pentru un loc de cupă europeană este tot mai aprigă și este foarte probabil să se încheie abia după ultima etapă. Maramureșenii au învins pe CSM Medgidia, scor 35-28 și au același număr de puncte cu elevii lui Petru Ghervan. HC Odorhei a pierdut la Dinamo Baumit și este la două lungimi de suceveni. În lupta pentru un loc pe podium, HCM Constanța are un avans fragil în fața echipelor Știința Bacău și UCM Reșița. Iată rezultatele complete ale etapei: Steaua MFA București – Uztel Ploiești 38-28 (15-14) Minaur Baia Mare – CSM Medgidia 35-28 (16-16) Energia Pandurii Tg. Jiu – HCM Constanța 17-30 (8-14) Poli Izometal Timișoara – CSM D&C Oradea 30-29 (14-18) Dinamo Baumit București – HC Odorhei 32-29 (18-14) CS Universitatea Suceava – Știința Bacău 31-30 (18-15) Etapa viitoare (20 aprilie 2008) HCM Constanța – UCM Reșița Romvag Caracal – CS Universitatea Suceava Știința Bacău – Dinamo Baumit București HC Odorhei – Poli Izometal Timișoara CSM D&C Oradea – Steaua MFA București Uztel Ploiești – HC Minaur Baia Mare CSM Medgidia – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI