Concursul Național de Diaristică “Mihail Sebastian”

Marele Premiu a fost câștigat de o elevă din Râmnicu Vâlcea

Premiile I și II au fost obținute de eleve de la “Petru Rareș”
La Concursul Național de Diaristică “Mihail Sebastian”, desfășurat sâmbătă la CN “Petru Rareș”, Marele Premiu, în valoare de 1000 lei, a fost câștigat de eleva Grațiela Teodora Vlad, de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, pregătită de prof. Luminița Mănescu. Premiile I și II, în valoare de 750, respectiv 500 lei, au fost obținute de două eleve de la colegiul gazdă: Andreea Novac (prof. Ileana Boteanu), Larisa Mihalache (prof. Gheorghe Cîrstian), iar premiul III, de 250 lei, oferit de Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare Suceava, a fost înmânat elevei Ioana Gabriela Malancu, de la Școala Centrală din București (prof. Laurențiu Dumitrescu). Potrivit prof. Gheorghe Cîrstian, “toți finaliștii au primit din partea organizatorilor și a sponsorilor cadouri în cărți și albume”.
 

După festivitatea de premiere, care a avut loc în aula Colegiului Național “Petru Rareș” din Suceava, a urmat un recital de muzică, susținut de Andrei Merchea și Bogdan Amurăriței, absolvenți ai Colegiului. “În final, la inițiativa organizatorilor, s-a constituit un inedit cenaclu național, la care au participat membrii juriului, poetul Octavian Soviany și poetul Paul Aretzu, publicistul Geo Șerban cu soția, poeta Carmen Veronica Steiciuc, membri ai cenaclului «Turnătorii», elevi finaliști și profesori”, a precizat prof. Cîrstian. Reamintim că manifestarea, aflată la prima ediție, a fost organizată de CN “Petru Rareș” și IȘJ Suceava, sub egida MECT, fiind sprijinită de Primăria Suceava, Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera”, Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare Suceava, Direcția pentru Cultură, Complexul Muzeal “Bucovina”, Casa de Cultură a Sindicatelor. Inițiatorii concursului sunt prof. Gheorghe Cîrstian, prof. Anca Vieriu, eleva Alexandra Lățescu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI