Sistem de plată european pentru bugetari

Referitor la articolul “Finanțiștii vor primi leafa pe card”, publicat în ziarul nostru din data de 2 aprilie 2008, șeful DGFP Suceava, dl Petrică Ropotă, precizează că subordonații domniei sale își primesc salariile pe carduri încă de acum 5 ani, anticipând în acest fel prevederile OUG nr. 149/2007.
 

“În conformitate cu OUG nr. 149/2007, începând cu data de 01.04.2008, instituțiile publice cu sediile în municipii și orașe, indiferent de sistemul de finanțare, vor lua măsuri de trecere la plata drepturilor salariale ale personalului prin intermediul cardurilor. Prin Ordinul MEF nr. 938, din 26.03.2008, sunt aprobate categoriile de instituții publice cu sediile în municipii și orașe exceptate de la aplicarea prevederilor OUG 149/2007, respectiv trecerea la plata drepturilor salariale ale personalului prin intermediul cardurilor. În categoria instituțiilor publice exceptate sunt: Senatul României, Camera Deputaților, Curtea Constituțională, Serviciul de Informații Externe, Serviciul Român de Informații, unele Direcții din Ministerul Apărării și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Consiliul Economic și Social”, este precizat într-un comunicat de presă venit din partea DGFP.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI