„Am făcut un apel către locuitorii străzilor ce urmează a fi asfaltate să ia legătura cu SC Servicii Comunale SA în vederea branșării la utilități, apă și canal. Fosta regie este cea care exploatează rețeaua de apă și canal și de aceea branșarea este obligatoriu să se facă cu această societate, apoi instalația individuală se poate face în regie proprie sau cu orice altă societate specializată. Ar fi păcat ca, după ce se asfaltează, să se spargă covorul”, a spus primarul Mihai Frunză. Pe strada Mihai Pitei a fost extinsă rețeaua de apă, urmând a se extinde și rețeaua de canalizare, care va avea descărcare în două direcții, spre străzile Andronic Motrescu și Horia. Pe strada Ștefan cel Mare, pe partea dreaptă, s-a refăcut trotuarul cu dale până dincolo de Cantina de ajutor social, iar lucrările vor continua până la calea ferată. Pentru a împiedica parcarea ilegală pe trotuarul din fața bisericii catolice, printre borduri se vor monta cocoașe. Angajații de la Servicii Comunale lucrează zilele acestea pentru finalizarea unei parcări pentru zona Petru Rareș. „În parcul de la statuie, se lucrează la iluminatul public, care va fi total reabilitat. În paralel, se înlocuiesc lămpile pe strada Dobrogeanu Gherea, printre blocuri, în zona Obor, iar în zonele Hipodrom și ABC iluminatul s-a finalizat. Pe traseele principale s-au montat peste 70 de coșuri de gunoi și circa 20 de bănci. Conform unui Plan Urbanistic Zonal, se lucrează la amenajarea unui nou tronson pe strada Tolocii, pentru a se crea acces la parcelele atribuite tinerilor, în vederea construcției de locuințe, prin Legea 15“,a mai spus purtătorul de cuvânt al Primăriei.
În municipiul Rădăuți
Pentru acest an, prin bugetul local, este prevăzută așternerea de covoare asfaltice pe străzile: Aron Pumnul, Vasile Bumbac, Grădinilor, Izvoarelor, Alexandru Sahia, Înfrățirii, I.L. Caragiale, 13 Septembrie, Horodnicului, E. Hurmuzachi, Grănicerului, Gh. Lazăr, Pitarilor, M. Eminescu – ne-a informat Mirela Rusu, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Rădăuți. Mirela Rusu a afirmat că lucrările au început deja și, dacă vremea ar fi fost prielnică, lucrările s-ar fi finalizat pe strada Aron Pumnul. Societatea Servicii Comunale execută lucrări pregătitoare (ridicări de borduri, lucrări de plombare) pe celelalte străzi.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii