Beneficiind de sprijinul prof. coordonator Rodica Mureșan, dl Popescu a pus bazele unei formații de dansuri populare, în care artiștii amatori principali sunt elevi din clasele terminale ale școlii din localitate. Mai mult decât atât, tot el s-a implicat în pregătirea unor copii pentru tenis de masă. Chiar dacă în Soloneț nu există o minimă bază materială pentru acest sport (masa de tenis a fost împrumutată de la o persoană particulară), pasiunea pentru ping-pong i-a cucerit pe mulți. Iar rodul antrenamentelor nu a întârziat să apară. Astfel, doi elevi de la Școala cu Clasele I – VIII din Soloneț, Popescu Nicușor și Tipa Mihai Sorin (foto) au obținut, recent, locurile I și, respectiv, II, la Olimpiada națională a spor-tului școlar – etapa pe cerc pedagogic. La faza județeană a aceleași competiții, elevul Popescu Nicușor s-a clasat pe locul III, învingându-i pe mulți tenismeni de vârsta lui, care beneficiază de condiții de antrenament mult mai bune.
Chiar dacă condițiile nu sunt dintre cele mai bune (uneori chiar vitregi), în satul Soloneț, comuna Todirești, tineretul este atras spre sport și activități culturale, în general, de cei care au prețuit cândva aceste activități. Dl Ioan Popescu, care a lucrat vreo 10 ani în învățământ după terminarea școlii pedagogice, este unul dintre seniorii ce insuflă tineretului anumite pasiuni plăcute.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii