Condamnați la victorie

Rarăul C-lung Moldovenesc – FCM Bacău II, azi, ora 15.30
Aflați la șapte puncte de prima poziție neretrogradabilă, fotbaliștii de la Rarăul își joacă astăzi, în partida de pe teren propriu cu FCM Bacău II, ultimele șanse de menținere în Liga a III-a. Deși gruparea băcăuană nu a cunoscut încă gustul victoriei în returul campionatului, oficialii gazdelor sunt prudenți în privința ostilităților din teren.
 

„Ne așteaptă un meci capital, în compania unei echipe tinere, care poate produce oricând o surpriză. Egalul din etapa trecută ne-a dat puțin planurile peste cap, deoarece la startul returului ne-am propus să obținem maximum de puncte din meciurile de acasă. Eu sunt încrezător însă că o eventuală victorie în partida cu FCM Bacău II ne-ar readuce în lupta pentru salvarea de la retrogradare”, declara antrenorul Cristi Popescu înaintea confruntării de astăzi. Rarăul nu va putea conta pentru această întâlnire pe serviciile mijlocașului Dan Mândrilă, care s-a accidentat grav în runda precedentă, precum și pe aportul din teren a tehnicia-nului-jucător Cristi Popescu, suspendat în urma cumulului de cartonașe galbene. Jocul va fi condus de o brigadă de arbitri formată din Bogdănel Barbuș, la centru, asistat la cele două tușe de Cristian Lucaci și Ionuț Sava, toți trei din Baia Mare. În turul campionatului, FCM Bacău II s-a impus pe teren propriu, cu un categoric 4-0.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI