Spectacolul continuă…

Subiectul la ordinea zilei care-i face pe destui români să mai uite din necazuri îl constituie bricheta unui golan care, la meciul Rapid – Steaua, l-a lovit pe arbitrul Deaconu. Bietul cavaler al fluierului a îngenuncheat de durere și a pus capăt meciului, spre disperarea bossului căpos din arena feroviarilor. Și nu numai a lui. Bricheta sau brichetele buclucașe, încărcate cu gaz metan, se zice, pompat din rezervoarele domnului Jiji, a adus sărbătoare în Ghencea. Și bătaie mare de cap în întreaga lumea a fotbalului românesc. Nimic nu ne mai interesează, din faimoasele „spectacole” la care asistăm de vreo 18 ani, decât cum se va finaliza cazul cu bricheta. Nici faptul că, mai zilele trecute, la inaugurarea firmei „Ford” de la Craiova, președintele statului s-a faultat urât de tot cu premierul, fără ca vreunul să primească „cartonaș roșu”, nici că dosarele F.N.I. nu s-au rezolvat de ani de zile, iar Mariei Vlas nu-i poate lua nimeni un interviu, de teamă să nu o bată… vântu etc.
 

Cu gândul la bricheta zburătoare ce l-a făcut fericit pe latifundiarul din Pipera, am uitat și de faptul că benzina și motorina au săltat de 40.000 de lei vechi litrul la pompă, că prețurile produselor din galantare, mai ales ale celor alimentare, au luat-o razna, că multe spitale în care bolnavii își caută de sănătate arată ca niște grajduri ale nimănui, că plătim aproape 300 de taxe și impozite. Cum să nu uiți când atenția ne este concentrată spre un alt „spectacol”, în care guvernanți sau politicieni de rang înalt își dau la gioale de ies scântei, iar nimeni nu fluieră, așa cum a făcut arbitrul Deaconu, finalul „luptei”. Iar cei mulți asistă, neputincioși, la spectacol, fără a vedea că vreunul din beligeranți părăsește arena.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI