Sărbătorim, pe 25 martie a fiecărui an, cu bucurie și evlavie, praznicul Bunei Vestiri a Maicii Domnului, praznic prin care ni se descoperă taina întrupării Fiului lui Dumnezeu, taină prin care are loc pogorârea cerului pe pământ.
Îngerii se bucură împreună cu oamenii și cele de jos cu cele de sus prăznuiesc „taina cea din veac ascunsă”, întruparea de la Sfântul Duh a Fiului lui Dumnezeu în pântecele preacurat al Sfintei Fecioare, această zi devenind „începutul mântuirii noastre”, ziua în care „Fiul lui Dumnezeu Fiul Fecioarei se face” (Troparul praznicului), adică Fiu al Omului. Această zi împarte istoria omenirii în două epoci: epoca izgonirii omului din rai, epocă în care omul se afla sub stăpânirea păcatului și sub tirania morții, și cea de a doua epocă, aceea a posibilității întoarcerii noastre în rai prin urmarea Fiului lui Dumnezeu, care prin pogorârea Sa în lume a biruit păcatul și ne-a eliberat din frica morții. „La plinirea vremii” (Ga-lateni 4, 4), Dumnezeu își îm-plinește făgăduința făcută pro-topărinților noștri Adam și E-va (Facere 3, 15) și cea trimisă omenirii prin prorocul Isaia: „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu…” (Isaia 7, 14). Astfel Maica Domnului devine vas ales pentru a cuprinde în pântecele ei pe Cel necuprins, pentru a înlesni întrânsa întâlnirea dintre creație și Creator, plinitoare a voii lui Dumnezeu cu privire la mântuirea neamu-lui omenesc. Vestea sosirii timpului mântuirii neamului omenesc este adusă de către Sf. Arhan-ghel Gavriil, care, închinându-se Sf. Fecioare, spune: „Bu-cură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei… iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va che-ma și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui Da-vid, părintele Său. Și va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca 1, 28-33). Prin această cinstire adusă de lumea nevăzută prin Arhanghelul Gavriil unei Fecioare, aceasta este arătată lumii ca fiind „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, devenind pentru lumea creată Împără-teasă și Doamnă, cea care s-a învrednicit a fi aleasă de Dumnezeu ca Maică a Fiului Său. Această stranie închinăciu-ne a unui sol ceresc și cuvin-tele rostite de el aduc o oare-care tulburare aceleia care a-vea în sufletul ei dorința fecio-riei. Deși cunoștea Scripturile și deci toate prorociile legate de venirea lui Mesia, datorită petrecerii până la vârsta de 15 ani la Templu, Sf. Fecioară dorește oarece lămuriri: „Cum va fi aceasta, de vre-me ce eu nu știu de băr-bat?” (Luca I, 34). Prin această întrebare înțelegem și pururea fecioriei Maicii Domnului, faptul că Fecioara spune prin cele de mai sus și „eu nu vreau să știu de bărbat”, deoarece această întrebare nu-și avea rost a fi pusă de cineva care dorea să trăiască în taina nunții. Îngerul Domnului arată că „acolo unde Dumnezeu vo-iește se biruie legile firii” și că poate avea loc naștere și fără de sămânță bărbătească, spunând Fecioarei Maria: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pen-tru aceea și Sfântul care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca I, 35). Cu smerenie și plină de credința în Dumnezeu, Fe-cioara, încredințată de faptul că prin Cuvântul lui Dumne-zeu s-au creat cerurile și tot prin Cuvânt se va restaura și creația divină căzută, acceptă rolul ei în iconomia mântuirii, spunând: „Iată roaba Dom-nului. Fie mie după cuvân-tul tău!” (Luca I, 38). Prin această învoire, întruparea Mântuitorului devine centrul de gravitație al istoriei univer-sale si singurul „fapt nou petrecut sub soare”, cum spunea Sf. Ioan Damaschin. Buna Vestire devine o „teo-fanie”, arătarea lui Dumnezeu în lume, începutul tuturor celorlalte fapte din istoria mântuirii noastre: Nașterea, Moartea, Învierea și Înălțarea la cer a lui Dumnezeu Fiul. Prin aceasta, Iisus Hristos devine „noul Adam” prin care toți vom învia, iar Maria, „noua Evă” prin care ne pu-tem împărtăși de viața veșnică. Cuvintele „Fie mie după cuvântul tău!” ne-o arată pe Maica Domnului ca cea ce a înlăturat din lume blestemul și a adus binecuvântarea, a gonit moartea aducând Viața, devenind astfel scară spre împărăția veșnică. Participând la bucuria a-cestui praznic, să devenim și noi vestitori ai vieții celei ade-vărate, ce poate fi mărturisită doar prin credința noastră or-todoxă, a învoirii dintre Dumnezeu și om, să o preamărim pe „cea binecuvântata între femei … că a căutat” Dom-nul „spre smerenia roabei Sale”, pe care o „vor ferici toate neamurile”, știind că „făcut-a tărie cu brațul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor, coborât-a pe cei puter-nici de pe tronuri și a înăl-țat pe cei smeriți, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară deșerți ” (Luca I, 42-53). Iată de ce „Toată nădejdea noastră spre Tine o punem, Maica lui Dumnezeu”, și ne rugăm: „Păzește-ne sub Sfânt Acoperământul Tău!” pe noi cei ce strigăm în Biserica mântuirii noastre, împreună cu Arhanghelul Gavriil: „Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară”. Pr. DIMITRIE HORGA, Parohia Călugăreni
Comentarii