Infracțiuni economice, în colimatorul procurorilor suceveni

Pe 18.03.2008, la propunerea IPJ Suceava, a fost începută urmărirea penală în dosarul penal privindu-l pe Nicu M., de 50 de ani, din municipiul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În sarcina celui în cauză s-a reținut că, în perioada februarie – mai 2007, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din municipiul reședință de județ, nu ar fi evidențiat în contabilitate veniturile obținute din vânzarea producției, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor și a TVA, în sumă totală de 4594 de lei.
 

Dacă va fi găsit vinovat de instanță, administratorul riscă închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Și împotriva lui C-tin M., de 54 de ani, din municipiul Suceava, a fost începută de procurori urmărirea penală, pentru săvârșirea infrac-țiunilor de tentativă la înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. S-a reținut că, la data de 25 iulie 2007, în calitate de administrator al unei firme din Suceava, acesta s-ar fi prezentat la o unitate bancară din Suceava, unde, folosindu-se de un certificat de atestare fiscală pe care l-a falsificat (menționând în acesta datorii fiscale ale societății mult mai mici decât cele reale), a solicitat obținerea unei linii de credit în sumă de 25.000 de lei, urmărind astfel inducerea în eroare a unității bancare. Frauda a fost descoperită la timp de lucrătorii băncii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI