Au fost efectuate 4 controale la societățile comerciale cu profil de transport și oprite în trafic 31 de autovehicule, identificându-se 6 persoane care nu respectau legislația în domeniu. Au fost aplicate, în consecință, 6 sancțiuni contravenționale din care 3 la HG 427/2004, una la Legea 102/2006, una la HG 951/1995 și una la Legea 12/1990, modificată. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 1950 de lei. La misiune au participat 5 polițiști și 2 inspectori ai ARR. Cu titlu de exemplu, a fost identificat Constantin L., din comuna Satu Mare, județul Suceava, care efectua transport public de persoane cu autotutilitara proprietate personală, pe traseul Falcău – Rădăuți, fără să dețină licență de transport, licență de traseu și caiet de sarcini. Susnumitului i-a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de transport rutier public fără îndeplinirea condițiilor legale. La finalizarea cercetărilor dosarul va fi înaintat Par-chetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, cu propunere procedurală.
Rădăuți
În data de 14.03.2008, s-a executat o acțiune pe raza municipiului Rădăuți, în sectorul transporturilor rutiere de persoane, la care au participat și specialiști de la Autoritatea Rutieră Română – filiala Suceava și cadre ale Biroului Poliției Rutiere, urmărindu-se modul în care sunt respectate prevederile Codului penal și ale legilor speciale, în principal OUG 109/2005 privind transporturile rutiere și Ordonanța 109/2004 privind completarea Codului penal.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii