Simpozion cu… victime

Englezii laudă eforturile românești în ceea ce privește implementarea proiectelor europene de protecție a victimelor infracțiunilor
Palatul de Justiție Suceava a fost gazda, ieri, a primei întâlniri a Grupului Local de Lucru pentru victimele infracțiunilor. Organizator: dna Anca Nicoară, șef Serviciu Probațiune, de pe lângă Tribunalul Suceava.
 

Au participat reprezentanți ai instituțiilor locale și ai Curții de Apel, Tribunalului, Parchetului de pe lângă Tribunal, IPJ, DGSAP, ai Direcției Muncii, ANITP, Prefecturii, Fundației „Ana”, Fundației „Doamnele Bucovinene”, Organizației „Salvați Copiii” Suceava, precum și, în calitate de invitați speciali, Andu Iordache, consilier de probațiune Noua Zeelandă, Cristina Felicia Călin, de la Direcția de Probațiune București, Ian Fox consilier probațiune Marea Britanie, Ben Smith și Beverly Radcliffe, de la o asociație de susținere a victimelor infracțiune, de asemenea din Albion. Grupul Local de Lucru pentru victimele infracțiunilor oferă posibilitatea diseminării bunelor practici și îmbunătățirii serviciilor pentru victime, în conformitate cu imperativele strategice ale UE. Dl Ian Fox (galez de origine), în cadrul unei scurte intervenții ținute înaintea începerii dezbaterilor propriu-zise a ținut să laude eforturile autorităților românești în ceea ce privește însușirea proiectului (de reținut că acesta este unul PHARE): „You learn quiqly. Congratulations! (n. red.: „Învățați repede. Felicitări!”)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: