Așadar, legea a fost actualizată la 1 ianuarie a.c., prin introducerea tuturor modificărilor dictate de cele 12 acte normative (HG și OUG) elaborate din 2002 încoace, inclusiv cele de ultimă oră, operate prin Legea nr. 303 din noiembrie anul trecut. Asta știu beneficiarii legii și asta cer de la primării: scutirea de la plata impozitelor și taxelor locale și de la plata impozitului pe terenul arabil. Numai că administrațiile locale sunt prinse între nicovala acestei legi și ciocanul pe care-l constituie Codul fiscal, care dă în capul Legii 44/1994, dar și, mai puternic, în cele ale veteranilor. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (actualizată ultima dată prin Legea 327 din decembrie anul trecut) calcă totul în picioare. De fapt, Ministerul Economiei și Finanțelor, Guvernul în ansamblul său și parlamentul nostru drag dau cu piciorul legii amintite, deși tot aceste instituții au elaborat-o și adoptat-o. În aparență, Codul fiscal recunoaște drepturile persoanelor care au trecut prin grele încercări, așa cum ne-a sesizat și un primar din zona Câmpulung Moldovenesc (care, nu știm din ce motive, a vrut să rămână anonim, deși problema este extrem de importantă și le creează mari greutăți tocmai primarilor). După ce menționează că „Prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, preci-zează contribuabilii care trebuie să plătească aceste im-pozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora”, vine cu o prevedere dictatorială. La pct. (3) al art. 1 se spune sec, fără drept de apel: „În materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea a-plicându-se dispozițiile Codului fiscal”. Numai în cazul în care „orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tra-tat”. Se înțelege că prin acest cod se taie și se spânzură în domeniul legilor din România. Practic, Codul fiscal este o superlege, care poate călca totul în picioare. Să mergem însă la art. 284, „facilități pen-tru persoane fizice”. Alin. (1) prevede că: „Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru elibe-rarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, precum și alte taxe prevăzute la art. 282 și art. 283 nu se aplică pentru: a) veteranii de război; … Alin. (3): Impozitul pe clădiri și impozitul pe teren nu se aplică văduvelor de război și văduvelor veteranilor de război care nu s-au recăsă-torit; … Alin (6): Scutirea de la plata impozitului pe clădiri se aplică doar clădirii folosite ca domiciliu de persoanele fizice prevăzute la alin. (1), (2), (3) sau (4). Alin (7): Scutirea de la plata impozitului pe teren se aplică doar terenului aferent clă-dirii utilizate ca domiciliu de persoanele fizice pre-văzute la alin. (1), (2), (3) sau (4). Alin (7^1): Scutirea de la plata impozitului pe mijloacele de transport se aplică doar pentru un singur mijloc de transport, la alegerea per-soanelor fizice prevăzute la alin. (1) și (2)”. Și pentru a înlătura orice altă interpretare, în Normele metodolo-gice de aplicare a Codului fiscal se explică ce înseamnă că „Impozitul pe teren nu se datorează pentru: a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafața de teren acoperită de o clădire”. Adică, „prin sintag-ma <
În goana lor după bani pentru alimentarea bugetului de stat, guvernanții nu mai țin seama nici de suferințele îndurate de veterani pe front, nici de tortura la care au fost supuse persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunistă sau cele deportate în străinătate ori căzute în prizonierat. La fel, sunt tratate cu indiferență văduvele de război și văduvele de veterani de război care nu s-au recăsătorit, persoanele cu handicap grav sau accentuat și persoanele încadrate în gradul I de invaliditate. Dar să ne referim acum la veteranii de război (în categoria cărora sunt incluși și prizonierii de război) și văduvele de război, precum și la văduvele necăsătorite ale veteranilor de război. Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război (versiune actualizată la 1 ianuarie 2008), la Art. 16, lit. e, prevede: „scutirea de la plata impozitelor și taxelor locale, precum și de la plata impozitului corespunzător pentru terenurile arabile în suprafață de până la 5 ha. Aceste scutiri se aplică și văduvelor necăsătorite ale veteranilor de război”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii